Toamna...

se numara bobocii. Nu stiu altii cum sunt si ce boboci numara in septembrie, dar eu ii am pe ai mei.
Ii masor cu priviri blande si inima sta sa-mi sara din piept.
In casa aceea cu multe sali luminoase si banci ingramadite, bobocii mei au soare de toamna pe gene. Alearga la mine imbracati in camasi scortoase, ducand in spate cutia plina de mistere, ferecate intre cartoane colorate. In maini au flori de septembrie culese din gradini umbrite, iar in suflet au sperante. Sperante culese din ochii mei, sorbite cu gandul la "un an bun", terminat cu trandafiri in par.
Ma cuprinde induiosarea si in mine se cuibareste nerabdarea de a le vorbi, de a-i auzi cantand. Simt energia lor si atunci ii iubesc si mai mult pentru ca ei imi impart fara umbra de egoism din vitalitatea pe care o au.
In fiecare an e la fel.

I can't wait !