Sa fim eco si nu prea

Recunosc, am ceva spirit-eco in mine, mi-e drag mediul asta in care traiesc si-as vrea sa convietuim fericiti in el, pastrandu-l curat.
M-am bucurat cand am vazut pe vapoarele ce mergeau spre Delta Dunarii bannere cu mesaje gen: "Vreau sa mananc din nou bors de peste cu apa din Dunare. Ma lasi?!", "Gunoaie s-arunci la mama ta, nu la mama natura!" sau "Un pet dispare in 800 de ani. Nesimtitii niciodata! Desi sunt biodegradabili." Mi-am zis "Buna treaba! iata ca oamenii astia chiar fac ceva!. Cumva trebuie sa aiba un impact mesajele astea si asupra nesimtitilor sus-amintiti."
M-am inselat amarnic, aveam sa-mi dau seama de lucrul asta de cum am urcat pe vas. Turisti romani, dar si straini, cu aparate de filmat si pozat de ultima generatie, se minunanu in fata naturii, admirand salciile insirate pe mal si necontenind sa exclame la vederea vreunei pasari rare " O la la! Magnifique!". Intre semnele de exclamatie aruncau mucurile de tigari, ambalajele de chipsuri si servetelele in apa. Acolo considerau ei ca trebuie sa zaca resturile lor menajere.
M-a revoltat lucrul asta si-am vazut ca se uitau ciudat cand eu foloseam ca "scrumiera" un pachet gol de tigari.
Ajunsa pe taramul deltei, lucrurile nu au mai stat asa, ci mai rau. Am constatat ca nu am intr-adevar unde sa arunc gunoaiele. Ma intrebam unde oare dispar toate ambalajele din plastic sau hartie, unde se arunca pet-urile, in conditiile in care nu existau cosuri de gunoi nicaieri. Am zis sa fiu eu eco-responsabila, ca un eco-cetatean ce sunt si sa strang frumos in pungi de plastic toate alea. Ca asa se face!
Am zis ca o fi vreo salupa care vine periodic si strange pungile astea de pe la porti, ca sa le duca la mama-naibii, de dragul mamei-natura. Nici vorba! Liniste si pace, puzderie de pasari si de peste, stuf neatins de mana omului, covor de nuferi la picioare c-un pet de bere tronand in mijloc. Buna treaba! M-am gandit ca l-o fi aruncat cineva din avion, ca doar nu suntem atat de indolenti incat sa bem in mijlocul acestui taram "virgin" si sa deversam in apa Dunarii ce ne cade in mana, violand-o.
Am indraznit intr-o zi sa intreb un vecin unde arunca el gunoaiele, daca le pune in pungi si daca exista cineva care sa le stranga la sfarsit de saptamana de exemplu. S-a aplecat incet la ureche si mi-a soptit: " In Dunare. Vezi, iesi pe la 1-2 noaptea si le arunci. Asa face toata lumea!" M-am abtinut sa nu ii deversez un pumn in globul ocular si am tras aer in piept cu gandul sa nu-i urmez sfatul niciodata.
E trista realitatea pe care am descris-o, e trista prostia si nesimtirea din jur si mai ales, e trista incercarea de a ne educa in spiritul eco cand se pare ca nu exista "material" flexibil in sensul asta.

Ma-ncearca o revolta interioara si o dorinta crunta: eu chiar vreau sa mananc iar bors de peste cu apa din Dunare!