Bucăți de suflet

Imi amintesc anii cand ma luai pe genunchi si imi povesteai cu atata patos intamplari dintr-un timp indepartat. Imi amintesc cum radeam de povestile tale cu broaste prinse in plasa si-apoi vandute turistilor, cu smochinele culese toamna din care bunica facea o dulceata incredibila pe care nu ezitai s-o degusti inainte de vreme, de aventurile tale in baltile neumblate ale unei copilarii din rai.
Stii, nu ti-am spus niciodata ca te iubesc. Ma gandesc totusi ca ai simtit-o, chiar daca mi-am ascuns cu rusine cuvintele astea si n-am indraznit sa le rostesc, imbratisandu-te. Nu pot sa cred ca n-ai simtit cat de mult insemni pentru mine, pentru noi, cate lucruri minunate am invatat de la tine si cum ai strecurat amintiri frumoase, pline de candoare, in cufarul primilor ani petrecuti acasa.
Mai tii minte diapozitivele cu povesti, cand eu si Nicu stateam ghemuiti pe covor, absorbind fiecare cuvant si fiecare imagine proiectata pe panza? Altadata, cand aveai incropit acasa micul tau “atelier” de fotograf, cum scoteai fiecare poza din solutie, cum noi le uscam, le increteam marginile si-apoi ne minunam toti patru de ce-a iesit? Sau iarna, in vremea nametilor cat casa, in sfarsitul acela de lume, cum zburam in sanie, inchipuindu-ma printesa purata in caleasca de clestar?
Mi-amintesc zilele cand ne-ai invatat sa inotam, in vara aceea la mare. Cum te-ai straduit sa ne explici fiecare miscare a bratelor si ne-ai spus sa nu ne fie teama de apa, caci ea nu ne va fi dusman niciodata daca noi nu o vom privi timorati.
Tu stii ca nu-mi place sa pescuiesc si ca o fac de dragul tau, caci tu ai dragostea asta nativa pentru tinutul deltei, cu tot ce se ascunde in el. Si pentru ca ma linisteste sa te vad bucuros cand eu obtin captura cea mai mare din intreaga echipa, desi mi-e cald, ma plictisesc si imi vine sa renunt daca “nu trage” ceva in primele zece minute.
Imi place cand mergem in prisaca. Tu iti pui costumul alb de apicultor si atunci stiu ca abia astepti sa vezi ce fac “fetele”, sa imi arati regina albinelor si sa imi spui cum se desfasoara viata intreaga in stup. Sa tresari de fericire ca au muncit si ca avem “recolta”, ca intr-o astfel de zi mare ne-am strans toti sa lucram laolalta. Ne uneste ziua aceea de vara.
Vreau sa ma ierti. Da, sa ma ierti pentru ca uneori sunt antipatica atunci cand tu vrei sa-mi arati ceva interesant intr-o carte, sa ma ierti ca nu iti vorbesc atunci cand sunt plictisita, sa ma ierti ca iti raspund alteori rautacios.
Si astazi, intr-o zi atat de importanta, iar n-o sa am curajul sa-ti spun lucruri frumoase, n-o sa am curajul nici macar sa-ti arat ce ti-am scris… As vrea doar sa te imbratisez si sa-ti dai seama prin asta cat de mult te pretuiesc, cum mi-ai schimbat cursul vietii indrumandu-ma cu ochi blajini pe drumul acela neted si larg, fara urma de bolovani, fara pericole in cale-mi.

LA MULTI ANI, Tata!