Angel radios

Nu ma uit des la televizor, dar si cand o fac, imi hranesc nevoia de informatie pentru toata saptamana. La diferite emisiuni (de fapt cred ca la toate), n-am putut sa nu remarc, apar in josul ecranului, pe langa stiri si meteo, tot felul de dubiosenii. Par exemple, aseara, lasasem deschis pe un post de muzica. Privirea mi-a ramas atintita pe mesajele de pe ecran: "Trimite sms la 0000 cu numele tau si vei primi un mesaj de la ingerul tau pazitor." Bun.
Ma gandesc ca ingerul meu, dac-o fi existand, incearca si el sarmanu' sa tina pasul cu tehnologia. Nu mai are fun sa se aseze frumos pe umarul drept, sa-ti sopteasca cum sa faci fapte bune, nu-ti mai da energia interioara de altadata si nu te mai vegheaza cand esti pe cale sa calci stramb. Nu, tata, sta la birou, are laptop si telefoane smechere, nu mai bate drumul pana in orasul meu amarat de provincie. El imi da SMS. Si dup-aia cei de la mtv le afiseaza, ca sa vada toti crestinii: "Vei trai o mare bucurie in zilele ce urmeaza." Amin! as spune eu.
Poate s-o fi mutat in capitala, acolo are sanse mai mari sa avanseze. Astuia, sunt sigura, o sa i se urce la cap, o sa se creada vreun Lucifer la un moment dat si o sa ma lase dracului. (Ptiu!)
Pe sistemul "Balans, balans, hai hai/mi-e din ce in ce mai clar ca n-o s-ajung in rai..."
I-as cere cumva o adresa de mail, sa-l consiliez online si sa-l aduc pe calea cea buna.

Doamne, ce ti-e si cu lumea asta, nici aura nu mai e ce-a fost!

Lăv nu prea-i în eir

Rasfoiam reviste, in timp ce-mi serveam faimosul 3 in 1. Sorbeam incet din licoarea plina de E-uri si-aruncam ochii pe titluri: “Ce sa-i spui in pat”, “Trupul lui spune ce gura nu rosteste”, “Secretele unui cuplu fericit”, “10 sfaturi ca sa-l tii langa tine”, “35 de pasi pentru o dragoste eterna”.

Eh, imi zic : “Uite, mah, de ce nu mi-a mers mie! Daca n-am citit revistele la vreme! Eram si eu acum legata de un exponent masculin si traiam in doi cocotati pe-un mormam de fericire.”
Daca stiam eu cat de repede poti sa afli secretele vietii in cuplu, ce si cand sa ii spui, cum sa-i prepari micul dejun, ce sa-i spui cand i-l oferi, in ce pozitie sa-l astepti seara, cum sa-i citesti gandurile, ce fraze sa nu rostesti niciodata…
Sa ma fi dus eu la prima intalnire cu fituicile sub fusta, scrise cu lupa, cu titluri ingrosate: “Cum sa te comporti la prima intalnire”, “Ce sa nu spui la prima intalnire”, “Da-l gata din prima!”, sa fi rulat eu strategic hartiuta si sa ma uit chioras in timp ce omu’ se-agita sa-mi povesteasca despre viata lui, acum era alta treaba!

“Ce zici ca iti place sa faci in timpul liber? Sa joci tenis….. haaaa, asta nu e bine! Scrie la carte ca esti nasol, nenica! Asta-i ultima intalnire!”, “Cum? Fosta te-a parasit pentru altul? Bai, inseamna ca nu esti bun nici pentru mine!”, “Ti-ai pus mana la ceafa, asta-nseamna ca te gandesti la fundu’ chelneritei. Du-te si contempla-l in voie!”
Macar un hands si tot era o strategie. O prietena buna, trecuta prin de-astea, cu sfaturi gata pregatite… si revistele la vedere, of course. “Ce zice, fata, ca el vrea o cola zero?... Lasa-l dracu’ ca asta-i metrosexual!” , “S-a dus de doua ori la baie? E clar: a pus ochii pe blonda din colt.”
Cum ar fi sa ne ghidam asa ca orbetii dupa articole scrise in graba de mana unor redactori plictisiti, care-ajung dimineata la birou si ofteaza: “Ce cacat mai scot eu astazi la rubrica asta cu traiul in doi?!”.
Mi-a adus un trandafir alb? Asta-nseamna ca imi poarta o dragoste pura, ca vrea sa fiu mireasa lui si el mirele meu cu papion. S-a aplecat sa-si lege sireturile? Pai e de naspa: tipu-i gay si-i place sa stea la 90 de grade. Isi freaca mainile incontinuu in timp ce vorbeste cu tine? Asta e cu gioccodelmano all the time, poti sa-l lasi.

Vezi ce simplu-i? O lectura rapida, un 3 in 1, doua tigari si-o mecla plictisita si gata: incepi sa vezi altfel viata, abia astazi intelegi relatiile si care-i mersul lor firesc, tragi aer in piept si stii ca de-acum detii reteta magica pentru traiul c-un monsieur!

Bucăți de suflet

Imi amintesc anii cand ma luai pe genunchi si imi povesteai cu atata patos intamplari dintr-un timp indepartat. Imi amintesc cum radeam de povestile tale cu broaste prinse in plasa si-apoi vandute turistilor, cu smochinele culese toamna din care bunica facea o dulceata incredibila pe care nu ezitai s-o degusti inainte de vreme, de aventurile tale in baltile neumblate ale unei copilarii din rai.
Stii, nu ti-am spus niciodata ca te iubesc. Ma gandesc totusi ca ai simtit-o, chiar daca mi-am ascuns cu rusine cuvintele astea si n-am indraznit sa le rostesc, imbratisandu-te. Nu pot sa cred ca n-ai simtit cat de mult insemni pentru mine, pentru noi, cate lucruri minunate am invatat de la tine si cum ai strecurat amintiri frumoase, pline de candoare, in cufarul primilor ani petrecuti acasa.
Mai tii minte diapozitivele cu povesti, cand eu si Nicu stateam ghemuiti pe covor, absorbind fiecare cuvant si fiecare imagine proiectata pe panza? Altadata, cand aveai incropit acasa micul tau “atelier” de fotograf, cum scoteai fiecare poza din solutie, cum noi le uscam, le increteam marginile si-apoi ne minunam toti patru de ce-a iesit? Sau iarna, in vremea nametilor cat casa, in sfarsitul acela de lume, cum zburam in sanie, inchipuindu-ma printesa purata in caleasca de clestar?
Mi-amintesc zilele cand ne-ai invatat sa inotam, in vara aceea la mare. Cum te-ai straduit sa ne explici fiecare miscare a bratelor si ne-ai spus sa nu ne fie teama de apa, caci ea nu ne va fi dusman niciodata daca noi nu o vom privi timorati.
Tu stii ca nu-mi place sa pescuiesc si ca o fac de dragul tau, caci tu ai dragostea asta nativa pentru tinutul deltei, cu tot ce se ascunde in el. Si pentru ca ma linisteste sa te vad bucuros cand eu obtin captura cea mai mare din intreaga echipa, desi mi-e cald, ma plictisesc si imi vine sa renunt daca “nu trage” ceva in primele zece minute.
Imi place cand mergem in prisaca. Tu iti pui costumul alb de apicultor si atunci stiu ca abia astepti sa vezi ce fac “fetele”, sa imi arati regina albinelor si sa imi spui cum se desfasoara viata intreaga in stup. Sa tresari de fericire ca au muncit si ca avem “recolta”, ca intr-o astfel de zi mare ne-am strans toti sa lucram laolalta. Ne uneste ziua aceea de vara.
Vreau sa ma ierti. Da, sa ma ierti pentru ca uneori sunt antipatica atunci cand tu vrei sa-mi arati ceva interesant intr-o carte, sa ma ierti ca nu iti vorbesc atunci cand sunt plictisita, sa ma ierti ca iti raspund alteori rautacios.
Si astazi, intr-o zi atat de importanta, iar n-o sa am curajul sa-ti spun lucruri frumoase, n-o sa am curajul nici macar sa-ti arat ce ti-am scris… As vrea doar sa te imbratisez si sa-ti dai seama prin asta cat de mult te pretuiesc, cum mi-ai schimbat cursul vietii indrumandu-ma cu ochi blajini pe drumul acela neted si larg, fara urma de bolovani, fara pericole in cale-mi.

LA MULTI ANI, Tata!

Toamna...

se numara bobocii. Nu stiu altii cum sunt si ce boboci numara in septembrie, dar eu ii am pe ai mei.
Ii masor cu priviri blande si inima sta sa-mi sara din piept.
In casa aceea cu multe sali luminoase si banci ingramadite, bobocii mei au soare de toamna pe gene. Alearga la mine imbracati in camasi scortoase, ducand in spate cutia plina de mistere, ferecate intre cartoane colorate. In maini au flori de septembrie culese din gradini umbrite, iar in suflet au sperante. Sperante culese din ochii mei, sorbite cu gandul la "un an bun", terminat cu trandafiri in par.
Ma cuprinde induiosarea si in mine se cuibareste nerabdarea de a le vorbi, de a-i auzi cantand. Simt energia lor si atunci ii iubesc si mai mult pentru ca ei imi impart fara umbra de egoism din vitalitatea pe care o au.
In fiecare an e la fel.

I can't wait !

Teatrul Masca

Nu suport lingusitorii. Cand nu-mi place o persoana o las sa vada lucrul asta. Prefer sa trec drept infumurata, flegmatica, zeflemista, oricum ar fi, decat sa devin o pupincurista (asta nu e termen de gasit in dictionar, stiu, da' reda cel mai bine atitudinea pomenita). Am asa o aversiune nemarginita pentru afirmatii de genul : " Vai, cat de bine arati astazi!" (cand omu' nostru are cearcanele pana la calcaie), "Ce bine iti sta parul! Tunsoarea asta te prinde!" (cand de fapt are o claie de nedescris, demna de lustruit podelele), "Ai mai slabit de cand nu ne-am vazut!" (ce-i drept a mai pus cateva kilograme bune si pantalonii, largi altadata, acum stau sa explodeze ca o bomba cu ceas).
Mi se pare asa... cum ca as risipi cuvintele degeaba, c-as face efortul ala de a rosti niste sintagme-sablon doar ca sa intru in gratii sau ca sa par un camarad preocupat de soarta amicului.
Ma gandesc ca mi-e mai bine cand tac. Am in mine o multumire, o nepasare crunta, o liniste venita de nustiuunde. Nu vreau, nu stiu sa mint. Il las pe omul cu pricina sa vada ca nu-mi pasa de functia lui de director, de inspector sau de sef acru, ca nu am de gand sa-i prepar cafeaua si sa i-o aduc in birou, ca n-o sa-i fac niciun soi de complimente gratuite si n-o sa-l las sa-mi planga pe umar daca nu am chef, doar pentru ca e "mai sus" in ierarhie, sperand ca intr-o zi ma va avansa datorita faptului "ca-i sunt simpatica".

P.S.: Astazi am intalnit multi oameni frumosi. Ei mi-au devenit dragi pentru ca au dat dovada de o naturalete incredibila, pentru ca au fost deschisi, comunicativi, calzi.
I-as tine langa mine si mi i-as face prieteni.

A B C

Nopti nedormite, teancuri de carti, zeci de scheme, personaje hidoase sau ingenue, limbaj academic.
Emotii. Priviri sfredelitoare, coli albe mazgalite cu cerneala, litere incrustate in trup, ranjet machiavelic.
Asteptare. Cifre rotunde.
Reusita.

Aloha!

Astazi este o zi mare: Claudiu Patrascu isi serbeaza ziua de nastere! Cum cine-i Claudiu Patrascu? un cunoscut al lumii mondene, un macho cu gura stramba, un pitiponc epilat al capitalei.
Am vazut o frantura de reportaj la Antena despre ziua acestui specimen incadrat la categoria "baietii de Dorobanti". Nu stiu ce forta nevazuta m-a oprit pe canapea si m-a tinut sa nu schimb canalul. Dar prostia e fascinanta pana la urma.
Sarbatoritul era intr-un club, avea alaturi prietenii, si ei cu nume rasunatoare de altfel. Atat de rasunatoare incat nu i-am retinut, da' le-am mai vazut figurile prin ziarele de scandal si pe la televizor. Ii stie lumea: aia care nu fac nimic da' au masini, case, femei care sa-i suga (de bani!).
Ce m-a frapat a fost interviul cu sarbatoritul :
"Cum iti merge, Claudiu?"
"Mmm, aaaa...bine... adica nah... nu e uau... da' na... bine"
Buuun, ne-am lamurit ca nu doar arati ca o gorila constipata, cu trabucul falfaind, ci scoti si sunete asemenea uneia.
"Cum te simti astazi?"
"Ei, dupa un an de munca meritam si eu putina distractie, de ziua mea macar."

Uaaaat??? Un AN de munca ?! pentru cine? pentru mine da, pentru oricine altcineva in afara de tine si grupul tau de prieteni apretati, da. Pentru noi a fost intr-adevar un an de munca. Ce spun eu a fost, ca mai are cateva luni! Noi, toti ceilalti romani am trudit pe la birouri, pe santiere, pe unde ne-au indrumat anii de scoala si nevoia.
Nelamurirea mea este unde mama dracu' a muncit acest tanar ostas al neamului? nu cred ca are vreo calificare, vreo diploma de merit la concursuri scolare macar, vreun rost in viata lui. Si ceva imi spune ca nu e prima data cand calca intr-un club anul asta, intr-o zi atat de speciala.
...
Gata cu zburlitul. N-are rost.
Sa bem, sa chefuim, sa ne veselim!

Calmo paciento

Mi-a atras atentia pe tv un spot publicitar extrem de interesant. Contextul e cam asa:
Intr-o camera gen cuibusor-de-nebunii intra o tipa purtand pe brate bara din fata a unei masini, aratand in ultimul hal. Si bara, si tipa. O intampina un barbat bine, probabil iubitul - din tonul vocii lui, urland fara mila: "Unde e masina meaaaa?!!" La care ea, senina ca o zi de mai: "In lac!"
Se stie bine cat pret pun barbatii pe a lor masina, ce cult dezvolta ei pentru bucata aia de tabla spoita, cum ar fi in stare sa-si vanda si-un rinichi numai sa nu se zgarie "carne din carnea lui", in fine... cum ridica ei pe-un altar "pisicuta" sau "bibilica" sau "fofolica" sau cum or fi numind-o dupa propria placere si nebunie, gata sa i se inchine.
Masina proprie il face si pe cel mai mare dintre timizi sa devina Hercule peste noapte, sa sara la gatul oricarui necunoscut burtos si rau care indrazneste sa-i taie calea, punand in pericol sanatatea obiectului preaslavit.
Gata, ne-am lamurit cam cat de stransa si impenetrabila (!) este legatura dintre barbat si masina lui.
Revenind la situatia initiala, cum credeti ca a reactionat tanarul de si-a intampinat iubita ravasita, care purta inca insemnele dezastrului?
Poate va asteptati sa-i fi dat o palma, sa fi luat bara aia botita si sa o bata la fund cu ea (cu astea nu eram de acord nici eu, sunt impotriva violentei domestice), poate si-a smuls cu penseta parul din cap? Nu. N-ati ghicit! El a intrat sa faca un dus. Da, fratilor, un dus rece. Sau cald, n-am verificat apa.
Reclama era la sampon.
Deci dupa o astfel de veste-soc e bine sa iti speli parul cu samponul X. Ca-ala te remonteaza si-ti spala ideile negre din cap. Neinspirat spot!

Concluzia: sa nu ne pierdem cu firea, indiferent cat de grava si fara iesire ar parea o situatie.
Gen, intri in casa fericit, iubita in pat cu altul, tu - siderat: "Ce faci aici?" Ea: "Mi-o trag cu altul." Tu: "Hai ca eu ma duc la un fotbal cu baietii!"
Sau alta : "Gogule, vezi ca ti-a ars casa din temelii!" Tu: "Bah ce-as bea o bere!"

Miezul problemei

Cine va avea drum prin judetul Tulcea va constata cu stupoare, strabatand satele dobrogene, ca din loc in loc satenii au dezvoltat un fel de negot in fata portii, asezati pe cate-un scaunel din lemn, cu galetusa incarcata de produse la picioare.
Eh, acum daca vorbeam de legumele sau fructele pe care le are omul in gradina sa muncita cu palmele si propria-i sudoare, n-ar fi fost asa o mirare.
Dar nu despre astfel de produse e vorba, ci despre ce ramane din ele. Exact. Oamenii vand samburi. Samburi de caise. Da, partea aia lemnoasa ce contine miez, din interiorul fructului. Stau comerciantii nostri cu cate un vas plin cu samburi si zambesc gales soferilor grabiti de pe drumul ala de tara, doar-doar s-o opri vreunul sa-i laude si cumpere marfa.
Acum stau si ma gandesc, poate-oi fi eu nestiutoarea, ignoranta, ironica, fara sa stiu adevaratul "sambure" (ca sa zic asa) al acestei povesti.
Daca stie cineva ce putem face cu acesti samburi, la ce pot fi ei folositi, cum sa-i sfaramam, pictam, topim, ingeram, sa imi spuna si mie, sa trag o fuga la Luncavita si sa-mi fac provizia de iarna. Chiar, poate cunoasteti o reteta de samburi murati, ca-mi iau imediat borcanele!
Nu stiu cat era kilogramul (!?) de samburi, n-am avut curajul sa opresc. Sau poate se dau la bucata. Vrei sa-ti creasca 2-3 caisi in fata casei, pac, arunci samburii pretiosi. N-apuci tu sa mananci prea repede fructele, e drept, dar macar urmasii sa se bucure de ele.

Ma gandesc ce-as putea valorifica. Niste coji de seminte, pungi goale de la pufuleti, caietele mele din gimnaziu.
Da' n-am casa la tara, am apartament. Deci n-am poarta.
Deci ma las de negot inainte de-al incepe.

Astept sa ma lumineze cineva.

And I say: Romania is my country

O personalitate armonioasa si complexa are ca dimensiuni fundamentale moralitatea si civismul. Morala e-un fenomen social, reflecta relatiile dintre oameni, stimuleaza comportamentul uman in concordanta cu cerintele sociale.
Civismul cuprinde legatura intre om si societatea din care face parte, mai clar spus, urmareste formarea omului ca cetatean, ca militant al drepturilor omului, pentru binele patriei si al poporului de care apartine.
Eh, iata subiect delicat: patria si poporul. N-am de gand sa fac aici apologia tarii si a oamenilor nascuti in ea, dar n-am putut sa las moarta ideea de educatie patriotica, ca o componenta a educatiei moral-civice.
La scoala, ai nostri copii inca mai invata ce e patriotismul. Atasamentul asta fata de pamantul natal, identificarea deplina cu poporul din care face parte, aprecierea si respectarea traditiilor, a limbii si a culturii, lupta si spiritul de sacrificiu pentru apararea independentei si libertatii patriei, increderea in viitorul si prosperitatea ei, cultul eroilor jertfiti pentru patrie... Suna dubios, nu? suna asa, a comunism fatis, a "mai lasa-ma dracului cu iubirea asta pentru tara!"
Astazi, cand spui "patriotism" iti vin imediat in minte imaginile cu Ceausescu fluturand mecanic din mana, coloanele acelea infinite de copilasi in uniforme apretate, cravata de pionier, tricolor simtit ca o povara dupa ce a fost purtat ore intregi in soare, cantece la unison despre cat de frumoasa, bogata si plina de oameni minunati e tara noastra. Asa ca, sub impulsul asta, preferam sa abandonam ideea de patriotism, s-o simtim anapoda, iesita din uz.
Si-atunci cum ii educam pe EI, cei in formare, cei care absorb cu nesat informatia, manati de o curiozitate maladiva? cum ii mai familiarizam cu frumusetile si bogatiile tarii noastre, cu trecutul sau istoric, cu jertfele aduse de stramosi, cu tezaurul cultural si artistic AL NOSTRU? Pe langa asta, trebuie sa le cultivam respect pentru valorile materiale si spirituale ale celorlalte popoare si natiuni.
Unde gresim? ce e in neregula in ideile pe care le insuflam lor, de ce auzim de la tineri: "Eu o sa plec in Italia, nu raman aici!". Sau Spania, Anglia, Canada. Tot una. De ce ei prind gresit notiunile si par a respecta ALTE valori, ORICARE altele, dar numai ale noastre nu?!
"Romania este o tara de cacat, cu oameni de cacat." Asta e mottoul nostru, e pancarda pusa peste harta tarii, e stampila aplicata nemilos de altii si de noi.
Noi insine ne etichetam a fi asa, noi ne aruncam de bunavoie in noroi, fara sa incercam sa schimbam ceva. Am putea face un dus, ne-am revigora si ne-am trezi. Mai puri, mai curati sufleteste, mai atasati de tot ce-i al nostru.

Eu sper si cred. Eu am vazut copii recitand de Ziua Eroilor cu emotie in glas "Acolo unde-s nalti stejari ..."
Inca ne mai putem salva.

Me? Never ever!

Ne spunem mereu " Niciodata sa nu spui "niciodata"! ", pentru ca intr-un moment al existentei tale vei fi in stare sa darami principiul pe care ti l-ai fixat spunand "Eu niciodata n-o sa..."
Mi-am zis si eu asta, am fixat sloganul in roata constiintei mele ca sa fiu "la adapost" pentru greselile pe care, inevitabil, le voi face.
Dar stii ce? tocmai in zicala asta magica e contradictia. In ea insasi sta paradoxul. Cum adica "NICIODATA sa nu spui..." ? pai tocmai ai spus "niciodata" cand ai rostit asta!
Rezulta ca vei spune si tu "niciodata", prins fiind in iuresul ideilor haotice care atrag dupa ele fapte si mai haotice.
Deci toti vom spune "niciodata", macar o data.

Dumneaei

Ma enerveaza oamenii care uita de unde au plecat, care-si uita originile, renegandu-si trecutul. Se vad ajunsi cat de cat cu o treapta mai sus si se comporta de parca ar fi fost nascuti in puf de lebada.
Nu mai spune nimeni ca a trait candva la tara, c-a mancat mamaliga cu lapte din castroanele bunicii sau ca s-a jucat cu cainele ala latos in praf. Nuuu, acum esti “de oras”, cumperi legume si fructe numai din supermarket ca la taraba din piata e “nu stiu cum” sa vorbesti cu taranii, in aer liber te enerveaza insectele si faci crize cand se urca o furnica pe al tau piciorus firav, hainele si accesoriile sunt de la firme cunoscute (neaparat!) si scumpe, indiferent de model si de culoare (eventual cat mai oPULentA), combinate in cel mai dizgratios mod.
Faci figuri daca prietenii vor sa mearga intr-un club mai putin cunoscut in care – surpriza – se danseaza, dar in care nu vine lume “buna” sau , si mai rau, daca vor sa danseze la vreun concert pe plaja. Cum sa stai in sandale cu toc pe plaja, nu? Ar fi inuman, zau. Sandalele cu toc sunt pentru tinuta de seara pe timp de iarna, asta stie toata lumea “buna”, vara se poarta cizme! Nu conteaza ca numai tu stii cum iti put degetele alea date cu oja roz si cum te trece transpiratia pe sira spinarii. Ai cizme, esti in trend, si asta este cel mai important pana la urma!
Iti cade fundu’ daca nu esti adusa cu masina acasa si razi de prostii aia care se plimba de mana in parc. Romantism? Adica somon fume si sampanie la un restaurant “bun”, in vazul lumii, despre asta vorbim. Asa se vede cine te vrea cu adevarat. Si cine te vrea, munceste din greu: cumparaturi, salariul cheltuit pe “intretinerea” ta lunara, vacante all inclusive.
Nu ai loc de munca si nici n-ai vrea sa ai vreodata, esti prea “buna” pentru orice job nenorocit pe un salariu de nimic. E mai usor de gasit un prost care sa faca totul in locul tau. Intre timp, tu vei fi stralucitoare si de neatins, gata sa atragi privirile.
Nu vorbesti mult si atunci cand vorbesti, nu o faci cu oricine. Gura trebuie deschisa larg pentru altceva, nu pentru conversatii vaste. Preferi sa taci, pentru ca esti o filozoafa innascuta. Asa zice proverbul.
Stiu, e tot un post plin de sictir (incepe sa ma defineasca trairea asta interioara) dar am exemple vii, in carne si oase. A, si-n cizme crosetate, bine-nteles!

Sa fim eco si nu prea

Recunosc, am ceva spirit-eco in mine, mi-e drag mediul asta in care traiesc si-as vrea sa convietuim fericiti in el, pastrandu-l curat.
M-am bucurat cand am vazut pe vapoarele ce mergeau spre Delta Dunarii bannere cu mesaje gen: "Vreau sa mananc din nou bors de peste cu apa din Dunare. Ma lasi?!", "Gunoaie s-arunci la mama ta, nu la mama natura!" sau "Un pet dispare in 800 de ani. Nesimtitii niciodata! Desi sunt biodegradabili." Mi-am zis "Buna treaba! iata ca oamenii astia chiar fac ceva!. Cumva trebuie sa aiba un impact mesajele astea si asupra nesimtitilor sus-amintiti."
M-am inselat amarnic, aveam sa-mi dau seama de lucrul asta de cum am urcat pe vas. Turisti romani, dar si straini, cu aparate de filmat si pozat de ultima generatie, se minunanu in fata naturii, admirand salciile insirate pe mal si necontenind sa exclame la vederea vreunei pasari rare " O la la! Magnifique!". Intre semnele de exclamatie aruncau mucurile de tigari, ambalajele de chipsuri si servetelele in apa. Acolo considerau ei ca trebuie sa zaca resturile lor menajere.
M-a revoltat lucrul asta si-am vazut ca se uitau ciudat cand eu foloseam ca "scrumiera" un pachet gol de tigari.
Ajunsa pe taramul deltei, lucrurile nu au mai stat asa, ci mai rau. Am constatat ca nu am intr-adevar unde sa arunc gunoaiele. Ma intrebam unde oare dispar toate ambalajele din plastic sau hartie, unde se arunca pet-urile, in conditiile in care nu existau cosuri de gunoi nicaieri. Am zis sa fiu eu eco-responsabila, ca un eco-cetatean ce sunt si sa strang frumos in pungi de plastic toate alea. Ca asa se face!
Am zis ca o fi vreo salupa care vine periodic si strange pungile astea de pe la porti, ca sa le duca la mama-naibii, de dragul mamei-natura. Nici vorba! Liniste si pace, puzderie de pasari si de peste, stuf neatins de mana omului, covor de nuferi la picioare c-un pet de bere tronand in mijloc. Buna treaba! M-am gandit ca l-o fi aruncat cineva din avion, ca doar nu suntem atat de indolenti incat sa bem in mijlocul acestui taram "virgin" si sa deversam in apa Dunarii ce ne cade in mana, violand-o.
Am indraznit intr-o zi sa intreb un vecin unde arunca el gunoaiele, daca le pune in pungi si daca exista cineva care sa le stranga la sfarsit de saptamana de exemplu. S-a aplecat incet la ureche si mi-a soptit: " In Dunare. Vezi, iesi pe la 1-2 noaptea si le arunci. Asa face toata lumea!" M-am abtinut sa nu ii deversez un pumn in globul ocular si am tras aer in piept cu gandul sa nu-i urmez sfatul niciodata.
E trista realitatea pe care am descris-o, e trista prostia si nesimtirea din jur si mai ales, e trista incercarea de a ne educa in spiritul eco cand se pare ca nu exista "material" flexibil in sensul asta.

Ma-ncearca o revolta interioara si o dorinta crunta: eu chiar vreau sa mananc iar bors de peste cu apa din Dunare!

After

Beat-urile iti intrau in vene si-ti miscau involuntar trupul in ritm, uitai de lume iar pulsul iti crestea peste limita, dar nici asta nu mai simteai pentru ca acolo totul era nepamantesc.
A fost The Mission. DiViN. A fost Sven Vath, asa cum m-asteptam sa il vad si simt in mine. Zeu.
Glenn Morrison - magnific, Armin - profesionist.
Probabil la Ibiza mai poti trai un week-end mai plin de senzatii decat asta, probabil e doar o parte infima ce avem noi aici fata de Sensation White sau Amnesia.
In orice caz, facem pasi marunti dar inaintam pe drumul bun.

Iubesc sunetele.