Degringoladă iminentă

Câteodată visele mă obosesc. Melanj de figuri ciudate, discuții într-o engleză stricată, tramvaie care se perindă prin fața ochilor mei cu viteza unui intercity, telefoane de la oameni necunoscuți, escaladarea unui munte stâncos. Nu-i prea mult pentru câteva ore?
Visurile mele îmi plac mai mult, sunt mai pașnice.

Ieri am ucis o carte. Ea, pentru mine, a trăit numai trei zile.
A venit toamna.

sunny me

În fiecare zi mă-ntâlnesc cu soarele. Mă cunoaște bine, știe că-l privesc chiar și atunci când îmi pun ochelarii.
Uneori e prost dispus și-mi trimite raze care mă biciuiesc. Asta se-ntâmplă destul de rar însă. În general, știe să-mi dea porția zilnica de tandrețe.
Îl cunosc de ani buni și totuși reușește în fiecare dimineață să mă surprindă. Nu ne plictisim deloc: eu îi dau trupul meu gol, iar el îmi cercetează cu răbdare fiecare por.
Aș vrea să-l iau de soț.

Doleanță

Dragă domnule Timp,

Noi, captivi naivi în lanuri de grâu, venim în fața dumitale cu o mare rugăminte: încetează s-alergi fără să te uiți în urmă. Lasă-ne să te putem prinde între foile cărții de pe noptieră, în fumul țigării de dimineață sau în zâmbetul unui copil.

Promitem în schimb să te colorăm în roz și să te păstram printre literele noastre cele mai dragi: A și B. Numai între ele jonglăm - am învățat ca niște copliandri ce suntem să le numărăm și să le aruncăm către dumitale sub diferite forme: capace de pepsi și origami.

Am vrea deasemenea să dai drumul pe Dunăre clepsidrelor noastre. Nu știu să înoate și oricum ni se par inutile, căci nu dăm doi bani pe firele de nisip. Nouă ne plac doar melcii, iar ei, știe toată lumea, au tot timpul din lume.
N-o lua, domnule Timp, ca pe-o sfidare, dar să știi că noi deja am smuls limbile ceasului din perete.

Fără drag,
niște călători.