Câteodată visele mă obosesc. Melanj de figuri ciudate, discuții într-o engleză stricată, tramvaie care se perindă prin fața ochilor mei cu viteza unui intercity, telefoane de la oameni necunoscuți, escaladarea unui munte stâncos. Nu-i prea mult pentru câteva ore?
Visurile mele îmi plac mai mult, sunt mai pașnice.
Ieri am ucis o carte. Ea, pentru mine, a trăit numai trei zile.
A venit toamna.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu