Rue des cascades

Nu știu dacă mai ții minte seara în care mi-ai apărut în priviri.
Aveam pianul vechi după mine, dar nu-mi cântase nimeni până atunci. Te-ai așezat nonșalat pe scaunul din fața lui și ți-ai lăsat degetele în voie pe clape, deși poate nici tu nu știai să cânți. N-am simțit nicio clipă că nu știi. Aveai atâta siguranță în mișcări!
Te-aș întreba cine te crezi de ți-ai permis să dai buzna la mine-n suflet încă din prima clipă, fără să mă întrebi dacă-i liber, fără să-ți pese cum mă voi descurca eu în furtuna asta de sunete calde.

...Cântă-mi! E atât de frumos să nu pot dormi pentru că tu-ți faci jocul la coardele mele sensibile.

Știi ceva? Rămâi... scaunul acela era pentru tine.

E frumos aicișea

Mi-am întrebat astăzi vecina dacă nu-i e frig în papucii de casă și mi-a răspuns: "nu, că e îmblăniți". Mi-a mai spus că are două fete, că e deștepte amândouă și că cică una vrea să se facă doctoră și cealaltă bancheră, dacă tot face împreună facultate.
M-am convins, oamenii ăștia e cultivați. Terenu-i fertil, doar că rădăcina le e putredă.
Oricum nu mai mă preocup de viața altora într-atât.
Decât de mine îmi pasă!

aia e

Ai idee cum e să-ți fie dor? Cum e să-ți zboare gândul la oameni și la locuri pe care le ai în suflet?
Să spui că te duci ”acasă” într-un loc despre care știi sigur că nu-i acasă, căci n-are nimic din tot ce-aduna în el cuvântul ăsta până la 25 de ani.
E ciudat să simți că aici e locul tău și totuși să ai inima în altă parte, la câteva sute de kilometri distanță.
E și mai ciudat să-ți fie dor s-auzi râsul celor cunoscuți.

”Știam eu că cel mai mult îmi place CIF!”

RETROspectivă

Am avut sunetele în urechi, fără căști ce-i drept, și-am adunat între degete fire de nisip, așa cum îmi propusesem.
De fiecare dată am avut lângă mine suflete cunoscute sufletului meu.
Vorbesc despre nebunia furtunii de vară în mijlocul căreia ne-am aruncat uneori cu tot cu sandalele cu toc, despre valurile sărate în iureșul cărora ne-am avântat îmbrăcați doar cu râsetele tinereții și despre serile de august în care ne-am certat cu Bachus, ținându-i piept până la ultimul strop.

Păstrez în mine încă pianul care-mi cântă în surdină.
Și zâmbesc a vară.

V.a.R.a asta

M-am certat cu soarele rănit între sălcii și am cules pești lucioși din ape tulburi. De câteva ori, nu fără nepăsare, am privit câmpiile de la geamul unui compartiment de tren.

Mâine o să-mi pun căștile pe urechi și-o să-mi afund tălpile în nisip.

România e frumos

Eu spuneam că-mi plac prinții. Și prințesele-s ok, dacă stau cuminți în cărțile lor cu povești și nu ies în cluburi cu sandale aurii.
Apropo de personaje de poveste, ieri am avut plăcerea de a-l vedea la tv pe al nostru prinț Paul al României, alături de preminunata lui consoartă, prințesa Lia (al României).
Ăștia doi au vreo 150 de ani la un loc și-au zămislit recent un prințișor. Doamna cu interviul le-a pus întrebări despre prima lor întâlnire, despre nuntă, despre cum se ceartă oamenii de neam mare. Într-un cuvânt, despre cât de albastră e viața oamenilor cu sânge albastru.
E musai să reproduc interviul:
- Când v-ați cunoscut?
Prințul de ROMÂNIA: - Eu a cunoscut pe prințesă acum șasesprezece ani.
- A fost dragoste la prima vedere?
Prința: - No, au fost respect mai întâi. Respectul pentru celălalt sunt important.
- Așadar, v-ați îndrăgostit în timp...
Prința: - Eventual.
- S-a întâmplat să vă certați vreodată?
La unison: - Neimportant. Ne împăcat forte repede.
- Cum vă simțiți în România?
Prința: - Când eu cunoscut prinț, el dorit venit România. Asta dorința la el. Eu zice: ”Unde este bărbatul meu, eu este mereu.”

Asta-i numai o frântură. Dialogul a fost lung și pe aceeași linie, ca să-ți faci idee despre cât de bine stăpânesc ei limba noastră.
Ce nu-nțeleg eu este de ce mama naibii oamenii ăștia își spun ”de România” când n-au avut nici măcar bunul simț să învețe gramatica limbii noastre. Adică, nu cred că era vreun mare efort să facă măcar câteva cursuri despre cum stă treaba cu a noastră conjugare a verbului și cum merge acordul prin limba română.
Dacă n-au avut acest bun simț, ar face bine să-l aibă măcar pentru a scoate din buletin adăugirea ”al României”.

E cert c-o las baltă pe-asta cu prinții și prințesele. Probabil zmeii sau balaurii sunt mai de Doamne-ajută.

Degringoladă iminentă

Câteodată visele mă obosesc. Melanj de figuri ciudate, discuții într-o engleză stricată, tramvaie care se perindă prin fața ochilor mei cu viteza unui intercity, telefoane de la oameni necunoscuți, escaladarea unui munte stâncos. Nu-i prea mult pentru câteva ore?
Visurile mele îmi plac mai mult, sunt mai pașnice.

Ieri am ucis o carte. Ea, pentru mine, a trăit numai trei zile.
A venit toamna.

sunny me

În fiecare zi mă-ntâlnesc cu soarele. Mă cunoaște bine, știe că-l privesc chiar și atunci când îmi pun ochelarii.
Uneori e prost dispus și-mi trimite raze care mă biciuiesc. Asta se-ntâmplă destul de rar însă. În general, știe să-mi dea porția zilnica de tandrețe.
Îl cunosc de ani buni și totuși reușește în fiecare dimineață să mă surprindă. Nu ne plictisim deloc: eu îi dau trupul meu gol, iar el îmi cercetează cu răbdare fiecare por.
Aș vrea să-l iau de soț.

Doleanță

Dragă domnule Timp,

Noi, captivi naivi în lanuri de grâu, venim în fața dumitale cu o mare rugăminte: încetează s-alergi fără să te uiți în urmă. Lasă-ne să te putem prinde între foile cărții de pe noptieră, în fumul țigării de dimineață sau în zâmbetul unui copil.

Promitem în schimb să te colorăm în roz și să te păstram printre literele noastre cele mai dragi: A și B. Numai între ele jonglăm - am învățat ca niște copliandri ce suntem să le numărăm și să le aruncăm către dumitale sub diferite forme: capace de pepsi și origami.

Am vrea deasemenea să dai drumul pe Dunăre clepsidrelor noastre. Nu știu să înoate și oricum ni se par inutile, căci nu dăm doi bani pe firele de nisip. Nouă ne plac doar melcii, iar ei, știe toată lumea, au tot timpul din lume.
N-o lua, domnule Timp, ca pe-o sfidare, dar să știi că noi deja am smuls limbile ceasului din perete.

Fără drag,
niște călători.

Enervant superlativ

Vecinii mei sunt cei mai minunați din toată scara.
Serios vorbind, nu e pur și simplu adorabil să încerci s-adormi la ora 3 dimineața și pereții să-ți bubuie?
Vreți să vă zvârcoliți minute întregi între perne? Vreți să căutați cu disperare să v-ascundeți urechile la subsuoară? Simplu: dați la maximum Pamparaamericano sau Ai laic dătrompet. Merge garantat.
Mi-am zis că-i greșeala mea, până la urmă. De ce nu m-am culcat la ora 10, ca tot omul normal? Aș fi dormit dusă, fără a ști de partiul sălbatic de la etajul 4.
M-am dus la ușa vecinului în plină noapte și i-am dat un cd cu muzică adevărată. Măcar să mai pună din când în când și ce-mi place mie, dacă tot ascultăm muzică împreună.

Știu că ”minunat” n-are grad de comparație, dar ai mei sunt de departe ”cei mai minunați”, fără supărare.

enchanté

într-o zi au pătruns în mine vibrațiile unui pian.
au umblat așa, de nebune, prin timpanele mele, apoi și-au croit drum până la inimă.
de-atunci merg cu pianul după mine, fără să-l vadă careva, fără să-l audă.

de la un timp zâmbesc, semn că cineva s-a așezat pe scăunelul din fața lui și-mi cântă.

Definiții.

”unde ești?”
”dacă vrei să fiu absolut exact, nu-s. Dacă vrei ceva mai usor de înțeles, modifică întrebarea. Pot răspunde în două moduri: absolut sau convențional.”
”n-așteptam răspuns. Există întrebări fără răspuns.”
”așa-i, o întrebare nu obligă la un răspuns.”
”un răspuns nu presupune o întrebare .”
”o acțiune nu presupune un scop.”
”un scop nu implică un efort susținut.”
”un efort nu înseamnă a parcurge o cale, poate fi doar derapaj, o căutare nu înseamnă că există și o destinație.”
”o așteptare nu înseamnă și speranță.”
”o speranță nu înseamnă mai multe șanse.”
”o șansă nu înseamnă reușită.”
”o alegere nu inseamna liber arbitru.”
”o decizie nu înseamnă hotărâre.”
”un zâmbet nu înseamnă încântare.”
”o propoziție nu înseamnă inteligență, un dialog nu înseamnă comuniune, tăcerea nu înseamnă inconștiență.”
”o îmbrățișare nu înseamnă că-ți pasă.”
”o amintire nu înseamnă interes.”
”Onestitatea înseamnă frică?”
”Onestitatea înseamnă împăcare cu mine. Dar pentru tine?”
”Pentru mine înseamnă autocunoaștere, pentru tine înseamnă respect.”
”Învățăm să ne cunoaștem până-n ultima clipă. Asta-nseamnă că suntem onești până la moarte?”
”Învățarea continuă până la moarte. Cunoașterea se trăiește, onestitatea este dovada.”

-Ce-ți face sufletul?
-Momentan seamănă cu un lac.
-Lac fără lună în el?
-Cu lună.
-E un lac frumos . Pare adânc.
-N-am zis contrariul niciodată.
-Ai înecat pe cineva vreodată în el?
-Nu, a fugit. Eu însă era să nu scap.
-De ce să nu scapi, te-ai prins în tine?
-Era să mă înec.
-E mai bine să te-neci în tine decât în altcineva.
-Da. N-am mai încercat și alt lac după spaima trasă.

Cât costă o îmbrățișare?

O îmbrățișare e o contopire de brațe.
Dai dorul tău, în schimbul altui dor.

”Bună ziua, trup de îmbrățișat!”
”Bună să vă fie inima, mâinilor!”
”Acum îți spunem la revedere.”
”Spune-ți-mi!”
”Bine te-am regăsit.”

”T” mare, de la mop

Mi s-a rupt mopul azi. Eram tare avântată în a-mi curăța podelele, asta-i cert. Am rămas cu mănunchiul ăla de sfori răsucite în mână și-am plâns. Adică, am plâns de mila parchetului nesatisfăcut cu pronto-lemn-curat.
După asta mi-am șters lacrimile și mi-am amintit cu nostalgie de ”mopul” acela minunat, de-l împingeau femeile de serviciu de la școală, dintr-un capăt într-altul al holului. Ce călătorie! Era fascinant să vezi TEUL ăla cât toate zilele, alunecând în voie, așa, despuiat, numai c-o cârpă udă trasă pe el. Bun băiat teul din gimnaziu! Nu te lăsa la greu. Să fi avut acum unu de-ăla, mulțumeam parchetul.

Am plâns iar, cu nostalgie cu tot de data asta.

I m so cheap, fără apostrof

M-am împrietenit c-un frappe care-avea ceva amar prin el. Era tare de-ți săreau creierii prin pai. Sau altfel spus, era tare de-ți săreau creierii prin pai. Nesscafe frappe-ul ăla mi-a făcut capătul. Red Bull cu de toate e minciună.
Sunt unpique incoIerentă. O fi de la somn. Sau de la nesomn, mai de grabă.
Și n-am nici accent ascuțit ca să-l pun pe frișca de la frappe, cu tot cu cafe.

Durere mare, monșer...

Domnul Goe este un specimen al acestor vremuri. Este odrasla ținută în puf încă de la vârste fragede, cu fusta mamei la îndemână ori de câte ori o situație simplă tinde să degenereze într-una care ar cere un bărbat ca s-o rezolve.
Am dat peste de-alde Goe tineri, sub vârsta majoratului, care primesc de la părinți tot ce le trebuie și mai ales ce nu le trebuie, pentru a avea o viață îndestulată. Copii ale căror teme de gramatică sunt făcute cu migală de mama, ființa cea mai dragă ce-i scuză atunci când ”puișorul” e copleșit de sarcini. Tot universul se înclină în fața acestor pui firavi, nimeni nu e îndeajuns de competent ca să-l instruiască pe simțitorul îmbrăcat în mariner sau în cavaler de roșiori. Și ”mititelul” are voie să facă tot ce-i trece prin cap, chiar dacă asta ar însemna să cheltuiasca într-o clipă bani buni pe nimicuri din plastic și cu baterii sau să vorbească urât cu orice ființă care nu poartă o aură ca a lui.

Am cunoscut, e drept, și domni Goe trecuți de 25 de ani, iar asta e partea cu adevărat tristă. E firesc și frumos să-ți iubești mama. Dacă însă după o vreme ai impresia că fără a o ține de mână nu reușești nimic în viața asta, atunci mă tem că ești condamnat a trăi într-un glob colorat. Un Goe matur (?!) al timpurilor noastre consideră că a face omletă e o treabă peste puterile sale, a avea un loc de muncă plătit decent e cu mult sub nivelul său de pregătire și a înnopta în cort e o adevărată expunere față în față cu doamna moarte.

Îmi place Caragiale, dar astfel de personagii n-aș primi în veci pe scena vieții mele, parol!

Fanpleonasm

Conviețuiesc împreună cu autosuficiența mea proprie, mi-e drag egocentrismul meu personal.
Mi-ador cele o mie de calități bune, mai mult decât cele nouăsutenouășnouă de rele defecte.
Sunt mișto, o spun cu falsă modestie.

de-astea

Am ajuns la mâna unor oameni incompetenți. Oameni de-ăia care fac multe greșeli de exprimare și care te privesc de sus, de pe muntele lor de căcat. Superbisim.

Am mâncat salată cu ridichi, un deliciu.
De vreo două zile mi-e somn încontinuu.
Aștept 1 mai, cu tot cu teniși în picioare.

Versus

Rochiță și cozi împletite:
”- Auzi, eu am văzut o stea cum cădea și mi-am pus o dorință.
- :|
- O să se-mplinească?
- :|
- Când? mâine o să se-mplinească?
- :|
- Hai, măi... eu vorbesc serios!”

Pantaloni cu bretele, șapcă cu Spider-Man:
”- Tu la ce levăl ai ajuns?
- La 5, dar mai am...
- Aa, păi ești slab. Eu-s la 8 și-am și magie! O să ajung gamemaster dacă trec de toate levălele!”

Les fleurs du bonheur

Îmi plac florile.
Naturale, cumpărate de la florării, neîmpachetate, smulse din grădini sau culese de pe câmp, așezate în ghiveci sau îngrămădite pe-un pervaz.
Florile cu suflet, în care simți viață pulsând.

căință

Te-ai surprins vreodată făcând lucruri urâte?
Te-ai surprins jignind oameni care nu-ți greșiseră cu nimic sau rănindu-i pe nedrept?
Dac-ai făcut asta, te-aș ruga să-mi dai împrumut câteva kilograme de cenușă.
Aș vrea să mi-o torn în cap.

Hominiasig

Bună seara, dumneavostră și spectatorilor dumneavoastră!

Mișto luna martie asta. E luna cadourilor și-a mărțișoarelor din plastic, dar și luna telefoanelor. Nu, nu mă refer la telefoanele pline de urări despre primăvară caldă și iubiri neîmplinite. E luna telefoanelor de la asigurări. De-alea de viață!
Este superb să fii sunat în timp ce îți spargi plămânii la serviciu, ca să auzi o voce suavă cum te-mbie să-ți faci asigurare.
”Lângă propunerea mea am să pun imediat un nume cunoscut dumneavoastră, care să atârne mai greu în balanța convingerii.” Bine, numele ăsta cu care am tot fost amenințată era chiar al unei persoane pe care n-o agreez maximum. Superb. Am fost imediat convinsă. M-am uitat în agendă, doar-doar voi găsi un locșor liber ca să trag o fugă până la bancă.
”Puteți veni într-o seară, după ce plecați de la serviciu. La noi sigur veți găsi un ceai cald.”
Eh da, domle, uite, după ce scap de nebună de la serviciu, singurul meu gând este să beau un ceai cald și să stau la palavre în fața unui birou c-un necunoscut sau c-o necunoscută care-mi zâmbesc frumos.
”Dacă nu puteți ajunge la bancă, putem să ne întâlnim oriunde doriți.”
Uite, mă gândeam c-ar fi destul de comod și sănătos să ne-ntâlnim într-o parcare, să facem cunoștință și dup-aia s-alegem o mașină cu capota mai lucioasă, ca să semnăm niște contracte.
Eu nu-nțeleg cine mă recomandă pentru intervențiile astea, cine-și permite să-mi dea numărul așa... pe-o listă. De-acum înainte aș putea încropi un contract de confidențialitate cu cei care primesc numărul meu de telefon, ca să fiu sigură că nu-l dau mai departe necunoscuților.

Înainte de asigurările astea de viață, ar trebui să mă asigur că dau numărul meu cui merită, să mă asigur că am grijă de sănătatea mea, să mă asigur că-mi merge în carieră, să mă asigur că o s-aleg oamenii potriviți lângă mine.
Sunt așa de multe lucruri pentru care ar trebui să mă ASIGUR.

Harap-Alb e mic copil

Toată lumea-l știe pe nebunul de Bear Grylls. Mi-e drag omul ăsta la maximum, are o atitudine de te face să-nțepenești în fața televizorului și o voce care-ți ridică inima până-n gât. Cine nu-l știe, ar face bine s-arunce ochii mai des pe Discovery.
Păi c-un bărbat ca ăsta lângă tine știi că și la capătul lumii ești în siguranță.
Mă gândesc totuși că în general masculul ar trebui să te protejeze cumva, să-ți dea puloverul lui dacă ți-e frig, să-ți țină umbrela deasupra creștetului când toarnă cu găleata, să te apere de maidanezi - zic.
” - Stai liniștită, e Cristi cu noi, ne trece el de javrele alea.
- A, dar pe-acolo sunt câini, mi-e frică de câini! Treceți voi mai în față!
- ?! ?! ”
Trist.
Revenind la bărbătoiul de Bear, pe lângă faptul că e un familist (într-una dintre emisiuni a arătat pozele țiplate -pe care le ținea in pantof- cu soția și copiii lui) e un neînfricat ce emană adrenalină prin fiecare por.
Nu mai spun cum reușește el să o scoată la capăt deși se află în pustietatea deșertului, în haosul junglei sau în gerul Siberiei. Plus că e un mâncău cum nu s-a mai văzut! Ingerează lejer scoarță de copac, viermi, șopârle și alte târâtoare, ca în caz extrem să le asezoneze cu propria urină.
Eu am tot respectul pentru eroul ăsta!

lunigordnA

Prin iulie anul trecut mi-am făcut blogul ăsta. Am fost atât de impresionată de o scenă văzută într-o zi, încât am spus că merită să scriu despre durerea unui om greu încercat. M-a emoționat până la lacrimi, recunosc.
Mă uit acum la postarea aia și-mi vine să râd. Dacă stau să analizez și titlul, abia îmi stăpânesc lacrimile. De râs de data asta.
Bărbatul acela rănit până în adâncul inimii are acum o iubită cu douăzeci de ani mai tânără. Și-a bagat chiciorul în ea de inimă, cum ar veni.

Cică să mai crezi în mituri...

Perseverență cu ochi albaștri

” - Mami, știi... eu vreau o pisică!
- Da, ca apoi să o pierdem pe afară cum am mai pățit...
- Când?
- Când ne-a lăsat-o Alina pe a ei.
- O să avem grijă de ea. Te rooogg, că pisicile nici nu cresc repede, rămân pui.
- E costisitoare o pisică. Și mai și mușcă uneori.
- Și ce dacă! Nu mi-e frică, are dinții mici. Vreau pisică, te roooogg.
- Știi bine ce părere are tati despre ținutul animalelor în casă.
- Tati e răutăcios... da' eu vreau o pisicăăăăă...
- ... ai văzut astăzi că doamna le-a dat celorlalți copii exerciții de care făceam noi aseară?
- N-am văzut, dar eu vreau pisicăăăăă...
- Uite, îți luăm un papagal cum avea Andrei.
- Nu vreau papagal, că nici măcar nu știe să vorbească.
- Păi nu toți papagalii vorbesc, dar ei se joacă cu tine, stau pe umărul tău, pe mână.
- Eu vreau pisicăăăăă, nu-mi plac papagalii! Ție îți place papagalul, mie îmi place pisica. Uite, tu-ți iei o pisică și eu un pap... ăăăă, uff ... tu-ți iei un papagal și eu o pisică.”

Două mânuțe strâng la piept o poză cu trei pisici.

Bolnavul închipuit - comedie

Probabil toți avem în noi un dram de ipohondrie. Ai impresia că te dor rinichii, că te înțeapă inima, că migrenele alea sigur ascund ceva, că durerile în spate trădează cine știe ce afecțiune închipuită a coloanei.
Îți iei inima în dinți și te duci la doctor ca să afli că n-ai nicio problemă de sănătate. Dincolo de faptul că înainte de a intra în cabinet parcă nu te mai doare nimic, te simți mai în putere ca niciodată și te-ntrebi ce cauți oare acolo.
Ești fericit și-ți zici că mare tăntălău trebuie să fi fost ca să te crezi suferind de ceva.
Apare însă întrebarea: ”Oare ăștia au făcut ca lumea analizele?” La câte povești am auzit despre cum acționează doctorii când vine vorba de consultații, aproape că nu mai ai încredere nici în constatarea scrisă negru pe alb: sănătos tun.

Mă-ntreb cum e mai rău: să afli că n-ai nicio afecțiune, dar totuși să ai impresia că ești bolnav - ipohondria în forma ei maximă sau să te crezi sănătos țiplă și să descoperi într-o zi că te-au mâncat viermii pe interior?

Nani, nani

Știi... uneori mă visez pe un vârf de munte, înconjurată de cer. Alteori, stau într-o poiană cu iarbă crudă și-mi intră greieri în sân.
Între degete strâng fire de vise, în urechi am vise în loc de cercei, pe buze îmi răsar vise cu Feți-Frumoși.

Dup-aia vine moș Ene și-mi targe-o cizmă-n frunte ca să mă trezesc.
Restu-i cântec de adormit copiii.

You can buy me with an emotion

Într-o zi m-a întrebat cineva ce cred despre emoții.
M-au cuprins atunci emoțiile pentru că întrebarea venea de la cineva special. N-am știut ce să-i răspund. Uneori, de la a avea emoții până la a trece drept nătâng nu-i decât un pas.
Am zis într-o doară că emoțiile din viața mea sunt de cele mai multe ori superficiale.
S-a mirat. A vrut să știe dacă am fost pe vreun stadion plin vreodată.

Există emoții de intensități diferite? emoțiile se împart în emoții profunde și emoții de suprafață? Am putea avea un carnețel cu două file în care să notăm fiecare emoție pe fila ei, ca să nu le-ncurcăm. Emoțiile din prima zi de școală, emoția primului sărut, emoția întâlnirii cu cineva important, emoția nașterii primului copil. Astea toate ar merge la prima categorie.
Urmează emoțiile ”ușoare”, emoții când aștepți un telefon, emoții când dai un telefon, emoții când afli rezultatul unui examen picat.

De câte ori oare n-am avut emoții care s-au dovedit a fi în van mai târziu... emoții după care mi-a părut rău. Am regretat că mi-am pus trăirile la treabă, că mi-a fost răscolit sufletul, fie și pentru o clipă.

DAR, dincolo de toate astea, emoțiile te fac mai frumos. Îți dau soare-n priviri și-l lasă pe celălalt să pătrundă, măcar temporar, în lumea ta interioară.

One stupid woman

Am mai spus că urăsc prostia. Prostia crasă, născută din lipsa celor șapte ani de-acasă sau din lipsa cărților în bibliotecă, din frustrări adânci sau din toate astea la un loc.
Când prostul ajunge să-ți ordone, să te controleze și să-ți ceară socoteală, îmi vine sa vomit.
Zilele trecute am cunoscut un reprezentant al acestei categorii.
Nu se poate să intri într-o încăpere plină cu oameni și să nu îi saluți. Nu se poate să n-ai habar a încropi două rânduri scrise corect în limba română, dar să te crezi superior. Nu se poate să pui la colț un om cu câteva zeci de ani în plus și să n-ai nicio remușcare. Nu se poate să iei în râs oameni cu un IQ vădit superior ție.

Ba se poate, ce tot zic eu aici, ba se poate! Dacă ești PROST, se prea poate.