Mi s-a rupt mopul azi. Eram tare avântată în a-mi curăța podelele, asta-i cert. Am rămas cu mănunchiul ăla de sfori răsucite în mână și-am plâns. Adică, am plâns de mila parchetului nesatisfăcut cu pronto-lemn-curat.
După asta mi-am șters lacrimile și mi-am amintit cu nostalgie de ”mopul” acela minunat, de-l împingeau femeile de serviciu de la școală, dintr-un capăt într-altul al holului. Ce călătorie! Era fascinant să vezi TEUL ăla cât toate zilele, alunecând în voie, așa, despuiat, numai c-o cârpă udă trasă pe el. Bun băiat teul din gimnaziu! Nu te lăsa la greu. Să fi avut acum unu de-ăla, mulțumeam parchetul.
Am plâns iar, cu nostalgie cu tot de data asta.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu