Astăzi am fost condamnată să am urechile împunse de sunete nemiloase. Ce înseamnă să stai jumătate de oră cu refrene de genul cica cica cichi cea, ești gagica mea sau am gagică de liceu și ce norocos sunt eu, e lesne de ghicit, asta dacă îți imaginezi cam ce simțeau sărmanii de prin epoca medievală când erau supuși la tot felul de torturi.
Vorba din bătrâni Clientul nostru, stăpânul nostru. este expirată de mult.
El este șoferul angajat la un patron burtos și afumat, eu sunt boul care plătește ca să fie dus acasă. Eu sunt clientul, right? Adică, altfel spus, eu sunt stăpânul, sau... ar trebui să fiu. Adică, aș putea măcar să aleg ce să ascult în drum spre casă. Uite, de exemplu, astăzi aveam chef să ascult motorul, să ascult bârfa vecinului din spate, să-mi ascult respirația.
Nu, n-a mers așa. Mașina a bubuit în adevăratul sens al cuvântului pe ritmurile de care mi-e rușine să mai amintesc, mi-am dorit mai mult decât niciodată să am ipodul meu ticsit cu trance, ca să-mi salvez urechile.
Păi șoferul ăsta avea aura unui pater familas, cu ius vitae necisque în torpedou, iar în dreapta lui trona o mater familias brunetă, cu cercei împletiți și geacă aurie. Mașina era plină de sclavi, siliți a se supune stăpânului.
Am avut o senzație deja-vu . Am părăsit apoi fericită camera torturii și m-a trecut așa un feeling vindicativ prin toți rărunchii: „Ia să mă semnez eu cu cheia pe aripa dreaptă!„
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
foarte draguta alaturarea ta:soferul cocalar-capul familiei romane(cu toate prerogativele sale)...ai "furat"mai mult decat un zambet cu estry-ul tau :p
RăspundețiȘtergereMa bucur că am stârnit două zâmbete. Fie ele și amare.
RăspundețiȘtergere:)