În perioada aceasta a anului mi-e atât de scârbă de orașul meu natal încât îmi vine să-mi iau câmpii, să m-ascund într-o grotă și să mă hrănesc cu buruieni o perioadă, măcar până revine totul la normal.
Locuitorii acestui oraș amărât de provincie o iau razna trei zile pe an.
Satul ăsta e împânzit încă de săptămâna trecută cu tot felul de tarabe colorate, cutii din lemn cu ușițe de după care mijesc fețe diforme, indivizi care zornăie din zornăitoare fosforescente, secui care vând colaci secuiești, clovni care vând giumbușlucuri, gospodine care vând mici, bețivi care vând țuică, panouri electorale care vând minciuni.
Și peste toate, edilii care vând iluzia unor ”sărbători ale orașului”.
Mi-e jenă, zău.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu