December Fools'Day

- Alo, domnișoara XY (adică eu)?
- Da, spuneți, cu ce vă pot ajuta?
- Aaa... (urmează o voce acuzatoare) Am înțeles că luați șpagă. Ce aveți de spus despre asta? Vi se pare normal să ”practicați” așa ceva în meseria dumneavoastră?
- ?!
(și-aici au început să mi se deruleze pe dinaintea ochilor toate scenele cu mine în câmpul muncii, toți anii ăștia în care am lucrat cu oamenii, chipuri vesele și antipatice, sacoșe goale și voci tremurânde)
Nu-mi aminteam să fi luat vreun ou, vreun calup de branză sau vreo ceafă de porc în gentuța mea, de bani ce să mai vorbim... Ciudat, îmi zic, n-am luat șpagă și totuși mi-a tremurat inima. C-așa suntem noi învățați, când ni se aruncă rapid în meclă vreo acuză să ne gândim de două ori înainte de a nega. Tocmai prin asta părem vinovați.

”- Domnule B, ați lovit acest copil?
- A, nu știu, nu-mi amintesc, o să revin cu un comunicat.”

Nu, acum pe bune: nu-mi aminteam clipa în care să fi scris promovat în schimbul unei găini dolofane.
- Hâ?
- Hai du-te-ncolo, ți-a cam țâțâit fundu', a?
Și apoi râsete în difuzor.

Lasă, Gogule, și când ți-oi face-o eu ai să zici aman, puiule! când îi scăpa de mâna mea.