”Cu pumnii strânși, tăcem din gură”

Pornim de la ipoteza conform căreia îți place foarte mult ceea ce faci, ești fericit dimineața și fâlfâi mulțumit diplomatul în drum spre serviciu.
Mult timp nici nu te-ai gândit la bani, nu ți-a păsat ce mormăie contabila la sfârșit de lună când îți întindea fluturașul cu salariul. Tu-ți făceai treaba, trăgeai ca la jug, de dragul vocației.
Dar uite că într-o zi s-au schimbat datele problemei: ești nevoit să vii la serviciu fără să fii plătit.
Hopaaa-Penelopa, aș zice eu - aflată, după cum se subînțelege, în situația de mai sus.
Măi, anapoda lucru ș-aista! parcă mi-a scăzut elanul. Mi-a fugit prin vine dăruirea pentru meserie și-mi vine să-i fac vânt de tot diplomatului.
Ce spuneați, doamna contabilă?

De ce ne obligă gibonii de sus să muncim pe plantație, să ne bată astrul zilei în creștet, să ne belim genunchii și apoi să primim un veri nais marșacasă inourface?
Vreau să stau pe canapea, să privesc țintă lustra și să nu mă plătească pentru asta.
Să-mi spună aștia că nu fac nimic și chiar să nu fac. Așadar, să nu iau salariu.
Dar nu mă-ndur să las totul de izbeliște, așa că îmi înăbuș revolta ca molâul ăla cu pruna în gât.

Concluzia? Voi merge la serviciu, voi munci cu spor, fără drag și fără remunerație.