Îmi vine câteodată să urc la volanul maşinii mele, să-mi pun ochelarii fumurii pe nas şi să dau muzica tare. Să conduc apoi fără ţintă, vântul să-mi îngâne părul, iar eu să ies de pe autostradă şi să apuc pe un drum prăfuit de ţară.
Să opresc la întâmplare, în dreptul unui lan de grâu auriu şi să-mi arunc sandalele, ca să pot alerga în voie printre spice, numai în rochia mea galbenă.
Soarele să-mi gâdile obrajii tuciurii, galbenul nesfârşit al grâului şi al rochiei să-mi ocupe privirea, macii roşii să-mi plângă la picioare cu seminţe mărunte.
Să mă ascund între holde înveselite şi să ascult vara.
Mirosul de iarbă să-mi inunde trupul şi să-l port cu mine în aerul închis al oraşului.
Aş putea să-mi iau de acolo liniştea...
Ştie cineva un lan de grâu ospitalier?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu