Walking in my shoes

Ti s-a intamplat vreodata sa te indragostesti de o pereche de pantofi?
Sa treci fugitiv intr-o dimineata prin fata unei vitrine, sa fii in tenisii tai turquoise si cu esarfa aruncata pe-un umar, iar in graba ta sa ramai atintit pentru cateva clipe in fata unei perechi de pantofi?
Sa uiti unde te duceai grabita si sa nu-ti pese daca intarzii, sa stai proptita in fata vitrinei si sa-ti fie drag ce vezi? Nu stiu... sa ai impresia ca in perechea aceea creatorul ei a pus de toate: talent, imaginatie, rafinament, daruire - ca le-a materializat si ti le-a trimis tie in dar, intr-o colectie "unicat".
Stii bine ca n-ai rezistat doar sa-i privesti. Ai intrat cu gand sa-i pipai, sa le-analizezi tiparul, brandul, materialul, catarama, tocul. I-ai pus in picioare si atunci ai stiut ca pantofii aceia trebuie sa fie ai tai. Ai aflat cat costa si ti-a parut rau ca nu-i poti cumpara chiar atunci. Pe de alta parte, a incoltit in tine speranta ca "daca e sa fie ai tai" vor fi, pentru ca nu se vor potrivi altcuiva, indiferent cate femei i-ar proba entuziasmate.
Si au urmat multe zile in care ai trecut ca trista in fiecare dimineata prin fata vitrinei, ai admirat pantofii aia si-ai asteptat impacienta ziua de salariu.

... si-ntr-o zi, te-ai trezit ca-ti bate la usa cea mai buna prietena, c-un zambet larg pe chip si cu pantofii TAI in picioare. Da, pantofii aia despre care ea a spus: "Nu-mi plac deloc! ce culoare dubioasa au, ce toc urat! si mai sunt si scumpi. Nu i-as purta in viata mea!"
Ciudat... simteai ca a incaltat pantofii tai, fara niciun drept.

Ce ai mai fi putut face acum, cand ai realizat ca omul ala nu ti-a fost de fapt prieten niciodata, ca are un caracter mizerabil si ca nu merita sa-i mai deschizi usa in viata ta?
Ti-ai luat resemnata tenisii aruncati sub pat si ai jurat sa nu te mai opresti altadata din drum, in fata unei vitrine amarate...