Am observat ca de la an la an se amplifica in mine un sentiment matern incredibil. N-as sti sa identific momentul in care el s-a cuibarit in sufletul meu.
Poate ca e nativ, poate ca mi-am dorit sa fiu mama inca din primii ani de viata, cand cea mai mare dorinta a mea era sa am un bebelus adevarat de care sa am grija. Si-mi amintesc si acum ce simteam cand imi culcam cu grija „puiul” cu trup din panza si maini de cauciuc, cand vorbeam in soapta cu ai mei ca sa nu-l trezesc sau cand il scoteam la plimbare, fara sa-mi incap in piele de bucurie ca am „odrasla”.
Iar astazi, cand unele colege de varsta mea isi plimba puiul in pantec sau in carut, eu zambesc fiecarui copil de pe strada, eu ma opresc pentru cateva clipe in dreptul oricaror manute firave intinse spre mine.
Stiu ca incununarea acestor simtaminte va fi in momentul in care voi putea strange in brate, cu adevarat, copilul meu.
Uneori ma framanta intrebari puerile: cum voi sti cand e momentul bun ca el sa apara, cum voi sti ce tata ar fi potrivit pentru el?
Un singur lucru mi-e clar: voi fi o mama buna. Simt asta.
Exista femei care nu au avut niciodata acest feeling, ma gandesc. Probabil sunt cele care isi parasesc in maternitate copiii, nedoriti in viata prea plina a unei egocentriste. Copii sanatosi, copii veseli si rumeni, dar fara mama.
Stiu o persoana draga mie care are o fetita cu sindromul Down. As vrea sa vedeti ochii acestei mame, care in fiecare zi imi povesteste ce a mai facut „minunea ei”. Cum ii recita franturi de poezii, cum danseaza, cum gateste in mica ei bucatarie improvizata, cum ii spune inainte de culcare „Te iubesc, mami!”.
A fi mama e, pentru mine, cea mai mare implinire din lumea asta, mai presus de diplome, avansari in functie sau mariri de salariu.
A fi MAMA este un dar. Un dar de sus.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu