Copiii vin din soare

Copiii vin din soare. Dumnezeu ii asaza pe raze iar ei strabat lumea curiosi, cautand in jur faramituri de stele.

Ochii lor au alta lumina, lumina crescanda cu licariri dulci de felinare, asteptate intr-o noapte cu strazi intunecoase.

Lacrimile li se nasc din zambet si mor intr-un suras, stergand orice boare de umbra. Nu stiu ce e tristetea, nu stiu ce-nseamna acele de ceasornic, nu cunosc timpul... Le pasa oare de timp? Ei traiesc razand si cred in clipe fara sfarsit.

Se ghemuiesc in visuri si isi duc acolo viata, dansand cu fericirea.

Copiii sunt printi si printese, sunt fluturi sau greieri, sunt tot ce vor ei sa fie si nu ii impiedica nimic.

Copiii percep sunetele altfel, le-aduna in buzunare si apoi le dau drumul sa zboare fara a le stabili o traiectorie. Ei au pe buze note muzicale, graiul lor e o inraurire melodioasa ca o piesa legendara cantata la un pian.

Isi pun cirese la urechi si cred cu tarie ca au cercei de rubin, alteori fetele poarta pantofii cu toc ai mamei, iar baietii isi fac mustati de ciocolata ca sa evadeze in lumea adultilor.

De ce ar vrea un copil sa ajunga mai repede adult ?

Cum ar putea sa ii explice cineva ca lumea lui e mai primitoare, mai luminoasa, mai plina decat cealalta ? Cum sa le spunem ca acolo nu vor putea reveni niciodata ?

Un copil poate face o tragedie din pierderea jucariei preferate, asteptand cu infrigurare o alta care sa-i devina la fel de draga. Pare ca tot universul lui graviteaza in jurul unui ursulet de plus sau al unei papusi de portelan, cu par castaniu cazand in zurlufi lenesi.

................................................

Copiii se ascund in noi...