căință

Te-ai surprins vreodată făcând lucruri urâte?
Te-ai surprins jignind oameni care nu-ți greșiseră cu nimic sau rănindu-i pe nedrept?
Dac-ai făcut asta, te-aș ruga să-mi dai împrumut câteva kilograme de cenușă.
Aș vrea să mi-o torn în cap.

Hominiasig

Bună seara, dumneavostră și spectatorilor dumneavoastră!

Mișto luna martie asta. E luna cadourilor și-a mărțișoarelor din plastic, dar și luna telefoanelor. Nu, nu mă refer la telefoanele pline de urări despre primăvară caldă și iubiri neîmplinite. E luna telefoanelor de la asigurări. De-alea de viață!
Este superb să fii sunat în timp ce îți spargi plămânii la serviciu, ca să auzi o voce suavă cum te-mbie să-ți faci asigurare.
”Lângă propunerea mea am să pun imediat un nume cunoscut dumneavoastră, care să atârne mai greu în balanța convingerii.” Bine, numele ăsta cu care am tot fost amenințată era chiar al unei persoane pe care n-o agreez maximum. Superb. Am fost imediat convinsă. M-am uitat în agendă, doar-doar voi găsi un locșor liber ca să trag o fugă până la bancă.
”Puteți veni într-o seară, după ce plecați de la serviciu. La noi sigur veți găsi un ceai cald.”
Eh da, domle, uite, după ce scap de nebună de la serviciu, singurul meu gând este să beau un ceai cald și să stau la palavre în fața unui birou c-un necunoscut sau c-o necunoscută care-mi zâmbesc frumos.
”Dacă nu puteți ajunge la bancă, putem să ne întâlnim oriunde doriți.”
Uite, mă gândeam c-ar fi destul de comod și sănătos să ne-ntâlnim într-o parcare, să facem cunoștință și dup-aia s-alegem o mașină cu capota mai lucioasă, ca să semnăm niște contracte.
Eu nu-nțeleg cine mă recomandă pentru intervențiile astea, cine-și permite să-mi dea numărul așa... pe-o listă. De-acum înainte aș putea încropi un contract de confidențialitate cu cei care primesc numărul meu de telefon, ca să fiu sigură că nu-l dau mai departe necunoscuților.

Înainte de asigurările astea de viață, ar trebui să mă asigur că dau numărul meu cui merită, să mă asigur că am grijă de sănătatea mea, să mă asigur că-mi merge în carieră, să mă asigur că o s-aleg oamenii potriviți lângă mine.
Sunt așa de multe lucruri pentru care ar trebui să mă ASIGUR.

Harap-Alb e mic copil

Toată lumea-l știe pe nebunul de Bear Grylls. Mi-e drag omul ăsta la maximum, are o atitudine de te face să-nțepenești în fața televizorului și o voce care-ți ridică inima până-n gât. Cine nu-l știe, ar face bine s-arunce ochii mai des pe Discovery.
Păi c-un bărbat ca ăsta lângă tine știi că și la capătul lumii ești în siguranță.
Mă gândesc totuși că în general masculul ar trebui să te protejeze cumva, să-ți dea puloverul lui dacă ți-e frig, să-ți țină umbrela deasupra creștetului când toarnă cu găleata, să te apere de maidanezi - zic.
” - Stai liniștită, e Cristi cu noi, ne trece el de javrele alea.
- A, dar pe-acolo sunt câini, mi-e frică de câini! Treceți voi mai în față!
- ?! ?! ”
Trist.
Revenind la bărbătoiul de Bear, pe lângă faptul că e un familist (într-una dintre emisiuni a arătat pozele țiplate -pe care le ținea in pantof- cu soția și copiii lui) e un neînfricat ce emană adrenalină prin fiecare por.
Nu mai spun cum reușește el să o scoată la capăt deși se află în pustietatea deșertului, în haosul junglei sau în gerul Siberiei. Plus că e un mâncău cum nu s-a mai văzut! Ingerează lejer scoarță de copac, viermi, șopârle și alte târâtoare, ca în caz extrem să le asezoneze cu propria urină.
Eu am tot respectul pentru eroul ăsta!

lunigordnA

Prin iulie anul trecut mi-am făcut blogul ăsta. Am fost atât de impresionată de o scenă văzută într-o zi, încât am spus că merită să scriu despre durerea unui om greu încercat. M-a emoționat până la lacrimi, recunosc.
Mă uit acum la postarea aia și-mi vine să râd. Dacă stau să analizez și titlul, abia îmi stăpânesc lacrimile. De râs de data asta.
Bărbatul acela rănit până în adâncul inimii are acum o iubită cu douăzeci de ani mai tânără. Și-a bagat chiciorul în ea de inimă, cum ar veni.

Cică să mai crezi în mituri...

Perseverență cu ochi albaștri

” - Mami, știi... eu vreau o pisică!
- Da, ca apoi să o pierdem pe afară cum am mai pățit...
- Când?
- Când ne-a lăsat-o Alina pe a ei.
- O să avem grijă de ea. Te rooogg, că pisicile nici nu cresc repede, rămân pui.
- E costisitoare o pisică. Și mai și mușcă uneori.
- Și ce dacă! Nu mi-e frică, are dinții mici. Vreau pisică, te roooogg.
- Știi bine ce părere are tati despre ținutul animalelor în casă.
- Tati e răutăcios... da' eu vreau o pisicăăăăă...
- ... ai văzut astăzi că doamna le-a dat celorlalți copii exerciții de care făceam noi aseară?
- N-am văzut, dar eu vreau pisicăăăăă...
- Uite, îți luăm un papagal cum avea Andrei.
- Nu vreau papagal, că nici măcar nu știe să vorbească.
- Păi nu toți papagalii vorbesc, dar ei se joacă cu tine, stau pe umărul tău, pe mână.
- Eu vreau pisicăăăăă, nu-mi plac papagalii! Ție îți place papagalul, mie îmi place pisica. Uite, tu-ți iei o pisică și eu un pap... ăăăă, uff ... tu-ți iei un papagal și eu o pisică.”

Două mânuțe strâng la piept o poză cu trei pisici.

Bolnavul închipuit - comedie

Probabil toți avem în noi un dram de ipohondrie. Ai impresia că te dor rinichii, că te înțeapă inima, că migrenele alea sigur ascund ceva, că durerile în spate trădează cine știe ce afecțiune închipuită a coloanei.
Îți iei inima în dinți și te duci la doctor ca să afli că n-ai nicio problemă de sănătate. Dincolo de faptul că înainte de a intra în cabinet parcă nu te mai doare nimic, te simți mai în putere ca niciodată și te-ntrebi ce cauți oare acolo.
Ești fericit și-ți zici că mare tăntălău trebuie să fi fost ca să te crezi suferind de ceva.
Apare însă întrebarea: ”Oare ăștia au făcut ca lumea analizele?” La câte povești am auzit despre cum acționează doctorii când vine vorba de consultații, aproape că nu mai ai încredere nici în constatarea scrisă negru pe alb: sănătos tun.

Mă-ntreb cum e mai rău: să afli că n-ai nicio afecțiune, dar totuși să ai impresia că ești bolnav - ipohondria în forma ei maximă sau să te crezi sănătos țiplă și să descoperi într-o zi că te-au mâncat viermii pe interior?

Nani, nani

Știi... uneori mă visez pe un vârf de munte, înconjurată de cer. Alteori, stau într-o poiană cu iarbă crudă și-mi intră greieri în sân.
Între degete strâng fire de vise, în urechi am vise în loc de cercei, pe buze îmi răsar vise cu Feți-Frumoși.

Dup-aia vine moș Ene și-mi targe-o cizmă-n frunte ca să mă trezesc.
Restu-i cântec de adormit copiii.