V.a.R.a asta

M-am certat cu soarele rănit între sălcii și am cules pești lucioși din ape tulburi. De câteva ori, nu fără nepăsare, am privit câmpiile de la geamul unui compartiment de tren.

Mâine o să-mi pun căștile pe urechi și-o să-mi afund tălpile în nisip.

România e frumos

Eu spuneam că-mi plac prinții. Și prințesele-s ok, dacă stau cuminți în cărțile lor cu povești și nu ies în cluburi cu sandale aurii.
Apropo de personaje de poveste, ieri am avut plăcerea de a-l vedea la tv pe al nostru prinț Paul al României, alături de preminunata lui consoartă, prințesa Lia (al României).
Ăștia doi au vreo 150 de ani la un loc și-au zămislit recent un prințișor. Doamna cu interviul le-a pus întrebări despre prima lor întâlnire, despre nuntă, despre cum se ceartă oamenii de neam mare. Într-un cuvânt, despre cât de albastră e viața oamenilor cu sânge albastru.
E musai să reproduc interviul:
- Când v-ați cunoscut?
Prințul de ROMÂNIA: - Eu a cunoscut pe prințesă acum șasesprezece ani.
- A fost dragoste la prima vedere?
Prința: - No, au fost respect mai întâi. Respectul pentru celălalt sunt important.
- Așadar, v-ați îndrăgostit în timp...
Prința: - Eventual.
- S-a întâmplat să vă certați vreodată?
La unison: - Neimportant. Ne împăcat forte repede.
- Cum vă simțiți în România?
Prința: - Când eu cunoscut prinț, el dorit venit România. Asta dorința la el. Eu zice: ”Unde este bărbatul meu, eu este mereu.”

Asta-i numai o frântură. Dialogul a fost lung și pe aceeași linie, ca să-ți faci idee despre cât de bine stăpânesc ei limba noastră.
Ce nu-nțeleg eu este de ce mama naibii oamenii ăștia își spun ”de România” când n-au avut nici măcar bunul simț să învețe gramatica limbii noastre. Adică, nu cred că era vreun mare efort să facă măcar câteva cursuri despre cum stă treaba cu a noastră conjugare a verbului și cum merge acordul prin limba română.
Dacă n-au avut acest bun simț, ar face bine să-l aibă măcar pentru a scoate din buletin adăugirea ”al României”.

E cert c-o las baltă pe-asta cu prinții și prințesele. Probabil zmeii sau balaurii sunt mai de Doamne-ajută.

Degringoladă iminentă

Câteodată visele mă obosesc. Melanj de figuri ciudate, discuții într-o engleză stricată, tramvaie care se perindă prin fața ochilor mei cu viteza unui intercity, telefoane de la oameni necunoscuți, escaladarea unui munte stâncos. Nu-i prea mult pentru câteva ore?
Visurile mele îmi plac mai mult, sunt mai pașnice.

Ieri am ucis o carte. Ea, pentru mine, a trăit numai trei zile.
A venit toamna.

sunny me

În fiecare zi mă-ntâlnesc cu soarele. Mă cunoaște bine, știe că-l privesc chiar și atunci când îmi pun ochelarii.
Uneori e prost dispus și-mi trimite raze care mă biciuiesc. Asta se-ntâmplă destul de rar însă. În general, știe să-mi dea porția zilnica de tandrețe.
Îl cunosc de ani buni și totuși reușește în fiecare dimineață să mă surprindă. Nu ne plictisim deloc: eu îi dau trupul meu gol, iar el îmi cercetează cu răbdare fiecare por.
Aș vrea să-l iau de soț.

Doleanță

Dragă domnule Timp,

Noi, captivi naivi în lanuri de grâu, venim în fața dumitale cu o mare rugăminte: încetează s-alergi fără să te uiți în urmă. Lasă-ne să te putem prinde între foile cărții de pe noptieră, în fumul țigării de dimineață sau în zâmbetul unui copil.

Promitem în schimb să te colorăm în roz și să te păstram printre literele noastre cele mai dragi: A și B. Numai între ele jonglăm - am învățat ca niște copliandri ce suntem să le numărăm și să le aruncăm către dumitale sub diferite forme: capace de pepsi și origami.

Am vrea deasemenea să dai drumul pe Dunăre clepsidrelor noastre. Nu știu să înoate și oricum ni se par inutile, căci nu dăm doi bani pe firele de nisip. Nouă ne plac doar melcii, iar ei, știe toată lumea, au tot timpul din lume.
N-o lua, domnule Timp, ca pe-o sfidare, dar să știi că noi deja am smuls limbile ceasului din perete.

Fără drag,
niște călători.

Enervant superlativ

Vecinii mei sunt cei mai minunați din toată scara.
Serios vorbind, nu e pur și simplu adorabil să încerci s-adormi la ora 3 dimineața și pereții să-ți bubuie?
Vreți să vă zvârcoliți minute întregi între perne? Vreți să căutați cu disperare să v-ascundeți urechile la subsuoară? Simplu: dați la maximum Pamparaamericano sau Ai laic dătrompet. Merge garantat.
Mi-am zis că-i greșeala mea, până la urmă. De ce nu m-am culcat la ora 10, ca tot omul normal? Aș fi dormit dusă, fără a ști de partiul sălbatic de la etajul 4.
M-am dus la ușa vecinului în plină noapte și i-am dat un cd cu muzică adevărată. Măcar să mai pună din când în când și ce-mi place mie, dacă tot ascultăm muzică împreună.

Știu că ”minunat” n-are grad de comparație, dar ai mei sunt de departe ”cei mai minunați”, fără supărare.

enchanté

într-o zi au pătruns în mine vibrațiile unui pian.
au umblat așa, de nebune, prin timpanele mele, apoi și-au croit drum până la inimă.
de-atunci merg cu pianul după mine, fără să-l vadă careva, fără să-l audă.

de la un timp zâmbesc, semn că cineva s-a așezat pe scăunelul din fața lui și-mi cântă.