Rue des cascades

Nu știu dacă mai ții minte seara în care mi-ai apărut în priviri.
Aveam pianul vechi după mine, dar nu-mi cântase nimeni până atunci. Te-ai așezat nonșalat pe scaunul din fața lui și ți-ai lăsat degetele în voie pe clape, deși poate nici tu nu știai să cânți. N-am simțit nicio clipă că nu știi. Aveai atâta siguranță în mișcări!
Te-aș întreba cine te crezi de ți-ai permis să dai buzna la mine-n suflet încă din prima clipă, fără să mă întrebi dacă-i liber, fără să-ți pese cum mă voi descurca eu în furtuna asta de sunete calde.

...Cântă-mi! E atât de frumos să nu pot dormi pentru că tu-ți faci jocul la coardele mele sensibile.

Știi ceva? Rămâi... scaunul acela era pentru tine.