PânzaPenelopei

Rue des cascades

2010-12-12T15:10:00.000-08:00

Nu știu dacă mai ții minte seara în care mi-ai apărut în priviri.
Aveam pianul vechi după mine, dar nu-mi cântase nimeni până atunci. Te-ai așezat nonșalat pe scaunul din fața lui și ți-ai lăsat degetele în voie pe clape, deși poate nici tu nu știai să cânți. N-am simțit nicio clipă că nu știi. Aveai atâta siguranță în mișcări!
Te-aș întreba cine te crezi de ți-ai permis să dai buzna la mine-n suflet încă din prima clipă, fără să mă întrebi dacă-i liber, fără să-ți pese cum mă voi descurca eu în furtuna asta de sunete calde.

...Cântă-mi! E atât de frumos să nu pot dormi pentru că tu-ți faci jocul la coardele mele sensibile.

Știi ceva? Rămâi... scaunul acela era pentru tine.

E frumos aicișea

2010-12-02T08:30:00.000-08:00

Mi-am întrebat astăzi vecina dacă nu-i e frig în papucii de casă și mi-a răspuns: "nu, că e îmblăniți". Mi-a mai spus că are două fete, că e deștepte amândouă și că cică una vrea să se facă doctoră și cealaltă bancheră, dacă tot face împreună facultate.
M-am convins, oamenii ăștia e cultivați. Terenu-i fertil, doar că rădăcina le e putredă.
Oricum nu mai mă preocup de viața altora într-atât.
Decât de mine îmi pasă!

aia e

2010-10-29T13:53:00.001-07:00

Ai idee cum e să-ți fie dor? Cum e să-ți zboare gândul la oameni și la locuri pe care le ai în suflet?
Să spui că te duci ”acasă” într-un loc despre care știi sigur că nu-i acasă, căci n-are nimic din tot ce-aduna în el cuvântul ăsta până la 25 de ani.
E ciudat să simți că aici e locul tău și totuși să ai inima în altă parte, la câteva sute de kilometri distanță.
E și mai ciudat să-ți fie dor s-auzi râsul celor cunoscuți.

”Știam eu că cel mai mult îmi place CIF!”

RETROspectivă

2010-09-28T22:57:00.000-07:00

Am avut sunetele în urechi, fără căști ce-i drept, și-am adunat între degete fire de nisip, așa cum îmi propusesem.
De fiecare dată am avut lângă mine suflete cunoscute sufletului meu.
Vorbesc despre nebunia furtunii de vară în mijlocul căreia ne-am aruncat uneori cu tot cu sandalele cu toc, despre valurile sărate în iureșul cărora ne-am avântat îmbrăcați doar cu râsetele tinereții și despre serile de august în care ne-am certat cu Bachus, ținându-i piept până la ultimul strop.

Păstrez în mine încă pianul care-mi cântă în surdină.
Și zâmbesc a vară.

V.a.R.a asta

2010-08-11T10:49:00.000-07:00

M-am certat cu soarele rănit între sălcii și am cules pești lucioși din ape tulburi. De câteva ori, nu fără nepăsare, am privit câmpiile de la geamul unui compartiment de tren.

Mâine o să-mi pun căștile pe urechi și-o să-mi afund tălpile în nisip.

România e frumos

2010-07-10T00:18:00.000-07:00

Eu spuneam că-mi plac prinții. Și prințesele-s ok, dacă stau cuminți în cărțile lor cu povești și nu ies în cluburi cu sandale aurii.
Apropo de personaje de poveste, ieri am avut plăcerea de a-l vedea la tv pe al nostru prinț Paul al României, alături de preminunata lui consoartă, prințesa Lia (al României).
Ăștia doi au vreo 150 de ani la un loc și-au zămislit recent un prințișor. Doamna cu interviul le-a pus întrebări despre prima lor întâlnire, despre nuntă, despre cum se ceartă oamenii de neam mare. Într-un cuvânt, despre cât de albastră e viața oamenilor cu sânge albastru.
E musai să reproduc interviul:
- Când v-ați cunoscut?
Prințul de ROMÂNIA: - Eu a cunoscut pe prințesă acum șasesprezece ani.
- A fost dragoste la prima vedere?
Prința: - No, au fost respect mai întâi. Respectul pentru celălalt sunt important.
- Așadar, v-ați îndrăgostit în timp...
Prința: - Eventual.
- S-a întâmplat să vă certați vreodată?
La unison: - Neimportant. Ne împăcat forte repede.
- Cum vă simțiți în România?
Prința: - Când eu cunoscut prinț, el dorit venit România. Asta dorința la el. Eu zice: ”Unde este bărbatul meu, eu este mereu.”

Asta-i numai o frântură. Dialogul a fost lung și pe aceeași linie, ca să-ți faci idee despre cât de bine stăpânesc ei limba noastră.
Ce nu-nțeleg eu este de ce mama naibii oamenii ăștia își spun ”de România” când n-au avut nici măcar bunul simț să învețe gramatica limbii noastre. Adică, nu cred că era vreun mare efort să facă măcar câteva cursuri despre cum stă treaba cu a noastră conjugare a verbului și cum merge acordul prin limba română.
Dacă n-au avut acest bun simț, ar face bine să-l aibă măcar pentru a scoate din buletin adăugirea ”al României”.

E cert c-o las baltă pe-asta cu prinții și prințesele. Probabil zmeii sau balaurii sunt mai de Doamne-ajută.

Degringoladă iminentă

2010-06-28T00:21:00.000-07:00

Câteodată visele mă obosesc. Melanj de figuri ciudate, discuții într-o engleză stricată, tramvaie care se perindă prin fața ochilor mei cu viteza unui intercity, telefoane de la oameni necunoscuți, escaladarea unui munte stâncos. Nu-i prea mult pentru câteva ore?
Visurile mele îmi plac mai mult, sunt mai pașnice.

Ieri am ucis o carte. Ea, pentru mine, a trăit numai trei zile.
A venit toamna.

sunny me

2010-06-13T00:31:00.000-07:00

În fiecare zi mă-ntâlnesc cu soarele. Mă cunoaște bine, știe că-l privesc chiar și atunci când îmi pun ochelarii.
Uneori e prost dispus și-mi trimite raze care mă biciuiesc. Asta se-ntâmplă destul de rar însă. În general, știe să-mi dea porția zilnica de tandrețe.
Îl cunosc de ani buni și totuși reușește în fiecare dimineață să mă surprindă. Nu ne plictisim deloc: eu îi dau trupul meu gol, iar el îmi cercetează cu răbdare fiecare por.
Aș vrea să-l iau de soț.

Doleanță

2010-06-03T22:38:00.000-07:00

Dragă domnule Timp,

Noi, captivi naivi în lanuri de grâu, venim în fața dumitale cu o mare rugăminte: încetează s-alergi fără să te uiți în urmă. Lasă-ne să te putem prinde între foile cărții de pe noptieră, în fumul țigării de dimineață sau în zâmbetul unui copil.

Promitem în schimb să te colorăm în roz și să te păstram printre literele noastre cele mai dragi: A și B. Numai între ele jonglăm - am învățat ca niște copliandri ce suntem să le numărăm și să le aruncăm către dumitale sub diferite forme: capace de pepsi și origami.

Am vrea deasemenea să dai drumul pe Dunăre clepsidrelor noastre. Nu știu să înoate și oricum ni se par inutile, căci nu dăm doi bani pe firele de nisip. Nouă ne plac doar melcii, iar ei, știe toată lumea, au tot timpul din lume.
N-o lua, domnule Timp, ca pe-o sfidare, dar să știi că noi deja am smuls limbile ceasului din perete.

Fără drag,
niște călători.

Enervant superlativ

2010-05-29T07:06:00.000-07:00

Vecinii mei sunt cei mai minunați din toată scara.
Serios vorbind, nu e pur și simplu adorabil să încerci s-adormi la ora 3 dimineața și pereții să-ți bubuie?
Vreți să vă zvârcoliți minute întregi între perne? Vreți să căutați cu disperare să v-ascundeți urechile la subsuoară? Simplu: dați la maximum Pamparaamericano sau Ai laic dătrompet. Merge garantat.
Mi-am zis că-i greșeala mea, până la urmă. De ce nu m-am culcat la ora 10, ca tot omul normal? Aș fi dormit dusă, fără a ști de partiul sălbatic de la etajul 4.
M-am dus la ușa vecinului în plină noapte și i-am dat un cd cu muzică adevărată. Măcar să mai pună din când în când și ce-mi place mie, dacă tot ascultăm muzică împreună.

Știu că ”minunat” n-are grad de comparație, dar ai mei sunt de departe ”cei mai minunați”, fără supărare.

enchanté

2010-05-19T10:53:00.000-07:00

într-o zi au pătruns în mine vibrațiile unui pian.
au umblat așa, de nebune, prin timpanele mele, apoi și-au croit drum până la inimă.
de-atunci merg cu pianul după mine, fără să-l vadă careva, fără să-l audă.

de la un timp zâmbesc, semn că cineva s-a așezat pe scăunelul din fața lui și-mi cântă.

Definiții.

2010-05-11T09:10:00.000-07:00

”unde ești?”
”dacă vrei să fiu absolut exact, nu-s. Dacă vrei ceva mai usor de înțeles, modifică întrebarea. Pot răspunde în două moduri: absolut sau convențional.”
”n-așteptam răspuns. Există întrebări fără răspuns.”
”așa-i, o întrebare nu obligă la un răspuns.”
”un răspuns nu presupune o întrebare .”
”o acțiune nu presupune un scop.”
”un scop nu implică un efort susținut.”
”un efort nu înseamnă a parcurge o cale, poate fi doar derapaj, o căutare nu înseamnă că există și o destinație.”
”o așteptare nu înseamnă și speranță.”
”o speranță nu înseamnă mai multe șanse.”
”o șansă nu înseamnă reușită.”
”o alegere nu inseamna liber arbitru.”
”o decizie nu înseamnă hotărâre.”
”un zâmbet nu înseamnă încântare.”
”o propoziție nu înseamnă inteligență, un dialog nu înseamnă comuniune, tăcerea nu înseamnă inconștiență.”
”o îmbrățișare nu înseamnă că-ți pasă.”
”o amintire nu înseamnă interes.”
”Onestitatea înseamnă frică?”
”Onestitatea înseamnă împăcare cu mine. Dar pentru tine?”
”Pentru mine înseamnă autocunoaștere, pentru tine înseamnă respect.”
”Învățăm să ne cunoaștem până-n ultima clipă. Asta-nseamnă că suntem onești până la moarte?”
”Învățarea continuă până la moarte. Cunoașterea se trăiește, onestitatea este dovada.”

-Ce-ți face sufletul?
-Momentan seamănă cu un lac.
-Lac fără lună în el?
-Cu lună.
-E un lac frumos . Pare adânc.
-N-am zis contrariul niciodată.
-Ai înecat pe cineva vreodată în el?
-Nu, a fugit. Eu însă era să nu scap.
-De ce să nu scapi, te-ai prins în tine?
-Era să mă înec.
-E mai bine să te-neci în tine decât în altcineva.
-Da. N-am mai încercat și alt lac după spaima trasă.

Cât costă o îmbrățișare?

2010-05-09T01:40:00.000-07:00

O îmbrățișare e o contopire de brațe.
Dai dorul tău, în schimbul altui dor.

”Bună ziua, trup de îmbrățișat!”
”Bună să vă fie inima, mâinilor!”
”Acum îți spunem la revedere.”
”Spune-ți-mi!”
”Bine te-am regăsit.”

”T” mare, de la mop

2010-05-05T13:36:00.000-07:00

Mi s-a rupt mopul azi. Eram tare avântată în a-mi curăța podelele, asta-i cert. Am rămas cu mănunchiul ăla de sfori răsucite în mână și-am plâns. Adică, am plâns de mila parchetului nesatisfăcut cu pronto-lemn-curat.
După asta mi-am șters lacrimile și mi-am amintit cu nostalgie de ”mopul” acela minunat, de-l împingeau femeile de serviciu de la școală, dintr-un capăt într-altul al holului. Ce călătorie! Era fascinant să vezi TEUL ăla cât toate zilele, alunecând în voie, așa, despuiat, numai c-o cârpă udă trasă pe el. Bun băiat teul din gimnaziu! Nu te lăsa la greu. Să fi avut acum unu de-ăla, mulțumeam parchetul.

Am plâns iar, cu nostalgie cu tot de data asta.

I m so cheap, fără apostrof

2010-04-27T09:53:00.000-07:00

M-am împrietenit c-un frappe care-avea ceva amar prin el. Era tare de-ți săreau creierii prin pai. Sau altfel spus, era tare de-ți săreau creierii prin pai. Nesscafe frappe-ul ăla mi-a făcut capătul. Red Bull cu de toate e minciună.
Sunt unpique incoIerentă. O fi de la somn. Sau de la nesomn, mai de grabă.
Și n-am nici accent ascuțit ca să-l pun pe frișca de la frappe, cu tot cu cafe.

Durere mare, monșer...

2010-04-17T04:04:00.001-07:00

Domnul Goe este un specimen al acestor vremuri. Este odrasla ținută în puf încă de la vârste fragede, cu fusta mamei la îndemână ori de câte ori o situație simplă tinde să degenereze într-una care ar cere un bărbat ca s-o rezolve.
Am dat peste de-alde Goe tineri, sub vârsta majoratului, care primesc de la părinți tot ce le trebuie și mai ales ce nu le trebuie, pentru a avea o viață îndestulată. Copii ale căror teme de gramatică sunt făcute cu migală de mama, ființa cea mai dragă ce-i scuză atunci când ”puișorul” e copleșit de sarcini. Tot universul se înclină în fața acestor pui firavi, nimeni nu e îndeajuns de competent ca să-l instruiască pe simțitorul îmbrăcat în mariner sau în cavaler de roșiori. Și ”mititelul” are voie să facă tot ce-i trece prin cap, chiar dacă asta ar însemna să cheltuiasca într-o clipă bani buni pe nimicuri din plastic și cu baterii sau să vorbească urât cu orice ființă care nu poartă o aură ca a lui.

Am cunoscut, e drept, și domni Goe trecuți de 25 de ani, iar asta e partea cu adevărat tristă. E firesc și frumos să-ți iubești mama. Dacă însă după o vreme ai impresia că fără a o ține de mână nu reușești nimic în viața asta, atunci mă tem că ești condamnat a trăi într-un glob colorat. Un Goe matur (?!) al timpurilor noastre consideră că a face omletă e o treabă peste puterile sale, a avea un loc de muncă plătit decent e cu mult sub nivelul său de pregătire și a înnopta în cort e o adevărată expunere față în față cu doamna moarte.

Îmi place Caragiale, dar astfel de personagii n-aș primi în veci pe scena vieții mele, parol!

Fanpleonasm

2010-04-14T07:41:00.000-07:00

Conviețuiesc împreună cu autosuficiența mea proprie, mi-e drag egocentrismul meu personal.
Mi-ador cele o mie de calități bune, mai mult decât cele nouăsutenouășnouă de rele defecte.
Sunt mișto, o spun cu falsă modestie.

de-astea

2010-04-13T08:57:00.000-07:00

Am ajuns la mâna unor oameni incompetenți. Oameni de-ăia care fac multe greșeli de exprimare și care te privesc de sus, de pe muntele lor de căcat. Superbisim.

Am mâncat salată cu ridichi, un deliciu.
De vreo două zile mi-e somn încontinuu.
Aștept 1 mai, cu tot cu teniși în picioare.

Versus

2010-04-01T14:12:00.000-07:00

Rochiță și cozi împletite:
”- Auzi, eu am văzut o stea cum cădea și mi-am pus o dorință.
- :|
- O să se-mplinească?
- :|
- Când? mâine o să se-mplinească?
- :|
- Hai, măi... eu vorbesc serios!”

Pantaloni cu bretele, șapcă cu Spider-Man:
”- Tu la ce levăl ai ajuns?
- La 5, dar mai am...
- Aa, păi ești slab. Eu-s la 8 și-am și magie! O să ajung gamemaster dacă trec de toate levălele!”

Les fleurs du bonheur

2010-03-28T01:40:00.001-07:00

Îmi plac florile.
Naturale, cumpărate de la florării, neîmpachetate, smulse din grădini sau culese de pe câmp, așezate în ghiveci sau îngrămădite pe-un pervaz.
Florile cu suflet, în care simți viață pulsând.

căință

2010-03-22T12:56:00.000-07:00

Te-ai surprins vreodată făcând lucruri urâte?
Te-ai surprins jignind oameni care nu-ți greșiseră cu nimic sau rănindu-i pe nedrept?
Dac-ai făcut asta, te-aș ruga să-mi dai împrumut câteva kilograme de cenușă.
Aș vrea să mi-o torn în cap.

Hominiasig

2010-03-19T10:00:00.000-07:00

Bună seara, dumneavostră și spectatorilor dumneavoastră!

Mișto luna martie asta. E luna cadourilor și-a mărțișoarelor din plastic, dar și luna telefoanelor. Nu, nu mă refer la telefoanele pline de urări despre primăvară caldă și iubiri neîmplinite. E luna telefoanelor de la asigurări. De-alea de viață!
Este superb să fii sunat în timp ce îți spargi plămânii la serviciu, ca să auzi o voce suavă cum te-mbie să-ți faci asigurare.
”Lângă propunerea mea am să pun imediat un nume cunoscut dumneavoastră, care să atârne mai greu în balanța convingerii.” Bine, numele ăsta cu care am tot fost amenințată era chiar al unei persoane pe care n-o agreez maximum. Superb. Am fost imediat convinsă. M-am uitat în agendă, doar-doar voi găsi un locșor liber ca să trag o fugă până la bancă.
”Puteți veni într-o seară, după ce plecați de la serviciu. La noi sigur veți găsi un ceai cald.”
Eh da, domle, uite, după ce scap de nebună de la serviciu, singurul meu gând este să beau un ceai cald și să stau la palavre în fața unui birou c-un necunoscut sau c-o necunoscută care-mi zâmbesc frumos.
”Dacă nu puteți ajunge la bancă, putem să ne întâlnim oriunde doriți.”
Uite, mă gândeam c-ar fi destul de comod și sănătos să ne-ntâlnim într-o parcare, să facem cunoștință și dup-aia s-alegem o mașină cu capota mai lucioasă, ca să semnăm niște contracte.
Eu nu-nțeleg cine mă recomandă pentru intervențiile astea, cine-și permite să-mi dea numărul așa... pe-o listă. De-acum înainte aș putea încropi un contract de confidențialitate cu cei care primesc numărul meu de telefon, ca să fiu sigură că nu-l dau mai departe necunoscuților.

Înainte de asigurările astea de viață, ar trebui să mă asigur că dau numărul meu cui merită, să mă asigur că am grijă de sănătatea mea, să mă asigur că-mi merge în carieră, să mă asigur că o s-aleg oamenii potriviți lângă mine.
Sunt așa de multe lucruri pentru care ar trebui să mă ASIGUR.

Harap-Alb e mic copil

2010-02-21T05:01:00.000-08:00

Toată lumea-l știe pe nebunul de Bear Grylls. Mi-e drag omul ăsta la maximum, are o atitudine de te face să-nțepenești în fața televizorului și o voce care-ți ridică inima până-n gât. Cine nu-l știe, ar face bine s-arunce ochii mai des pe Discovery.
Păi c-un bărbat ca ăsta lângă tine știi că și la capătul lumii ești în siguranță.
Mă gândesc totuși că în general masculul ar trebui să te protejeze cumva, să-ți dea puloverul lui dacă ți-e frig, să-ți țină umbrela deasupra creștetului când toarnă cu găleata, să te apere de maidanezi - zic.
” - Stai liniștită, e Cristi cu noi, ne trece el de javrele alea.
- A, dar pe-acolo sunt câini, mi-e frică de câini! Treceți voi mai în față!
- ?! ?! ”
Trist.
Revenind la bărbătoiul de Bear, pe lângă faptul că e un familist (într-una dintre emisiuni a arătat pozele țiplate -pe care le ținea in pantof- cu soția și copiii lui) e un neînfricat ce emană adrenalină prin fiecare por.
Nu mai spun cum reușește el să o scoată la capăt deși se află în pustietatea deșertului, în haosul junglei sau în gerul Siberiei. Plus că e un mâncău cum nu s-a mai văzut! Ingerează lejer scoarță de copac, viermi, șopârle și alte târâtoare, ca în caz extrem să le asezoneze cu propria urină.
Eu am tot respectul pentru eroul ăsta!

lunigordnA

2010-02-19T10:14:00.000-08:00

Prin iulie anul trecut mi-am făcut blogul ăsta. Am fost atât de impresionată de o scenă văzută într-o zi, încât am spus că merită să scriu despre durerea unui om greu încercat. M-a emoționat până la lacrimi, recunosc.
Mă uit acum la postarea aia și-mi vine să râd. Dacă stau să analizez și titlul, abia îmi stăpânesc lacrimile. De râs de data asta.
Bărbatul acela rănit până în adâncul inimii are acum o iubită cu douăzeci de ani mai tânără. Și-a bagat chiciorul în ea de inimă, cum ar veni.

Cică să mai crezi în mituri...

Perseverență cu ochi albaștri

2010-02-18T07:56:00.000-08:00

” - Mami, știi... eu vreau o pisică!
- Da, ca apoi să o pierdem pe afară cum am mai pățit...
- Când?
- Când ne-a lăsat-o Alina pe a ei.
- O să avem grijă de ea. Te rooogg, că pisicile nici nu cresc repede, rămân pui.
- E costisitoare o pisică. Și mai și mușcă uneori.
- Și ce dacă! Nu mi-e frică, are dinții mici. Vreau pisică, te roooogg.
- Știi bine ce părere are tati despre ținutul animalelor în casă.
- Tati e răutăcios... da' eu vreau o pisicăăăăă...
- ... ai văzut astăzi că doamna le-a dat celorlalți copii exerciții de care făceam noi aseară?
- N-am văzut, dar eu vreau pisicăăăăă...
- Uite, îți luăm un papagal cum avea Andrei.
- Nu vreau papagal, că nici măcar nu știe să vorbească.
- Păi nu toți papagalii vorbesc, dar ei se joacă cu tine, stau pe umărul tău, pe mână.
- Eu vreau pisicăăăăă, nu-mi plac papagalii! Ție îți place papagalul, mie îmi place pisica. Uite, tu-ți iei o pisică și eu un pap... ăăăă, uff ... tu-ți iei un papagal și eu o pisică.”

Două mânuțe strâng la piept o poză cu trei pisici.

Bolnavul închipuit - comedie

2010-02-06T07:27:00.000-08:00

Probabil toți avem în noi un dram de ipohondrie. Ai impresia că te dor rinichii, că te înțeapă inima, că migrenele alea sigur ascund ceva, că durerile în spate trădează cine știe ce afecțiune închipuită a coloanei.
Îți iei inima în dinți și te duci la doctor ca să afli că n-ai nicio problemă de sănătate. Dincolo de faptul că înainte de a intra în cabinet parcă nu te mai doare nimic, te simți mai în putere ca niciodată și te-ntrebi ce cauți oare acolo.
Ești fericit și-ți zici că mare tăntălău trebuie să fi fost ca să te crezi suferind de ceva.
Apare însă întrebarea: ”Oare ăștia au făcut ca lumea analizele?” La câte povești am auzit despre cum acționează doctorii când vine vorba de consultații, aproape că nu mai ai încredere nici în constatarea scrisă negru pe alb: sănătos tun.

Mă-ntreb cum e mai rău: să afli că n-ai nicio afecțiune, dar totuși să ai impresia că ești bolnav - ipohondria în forma ei maximă sau să te crezi sănătos țiplă și să descoperi într-o zi că te-au mâncat viermii pe interior?

Nani, nani

2010-02-02T04:12:00.000-08:00

Știi... uneori mă visez pe un vârf de munte, înconjurată de cer. Alteori, stau într-o poiană cu iarbă crudă și-mi intră greieri în sân.
Între degete strâng fire de vise, în urechi am vise în loc de cercei, pe buze îmi răsar vise cu Feți-Frumoși.

Dup-aia vine moș Ene și-mi targe-o cizmă-n frunte ca să mă trezesc.
Restu-i cântec de adormit copiii.

You can buy me with an emotion

2010-01-24T01:24:00.000-08:00

Într-o zi m-a întrebat cineva ce cred despre emoții.
M-au cuprins atunci emoțiile pentru că întrebarea venea de la cineva special. N-am știut ce să-i răspund. Uneori, de la a avea emoții până la a trece drept nătâng nu-i decât un pas.
Am zis într-o doară că emoțiile din viața mea sunt de cele mai multe ori superficiale.
S-a mirat. A vrut să știe dacă am fost pe vreun stadion plin vreodată.

Există emoții de intensități diferite? emoțiile se împart în emoții profunde și emoții de suprafață? Am putea avea un carnețel cu două file în care să notăm fiecare emoție pe fila ei, ca să nu le-ncurcăm. Emoțiile din prima zi de școală, emoția primului sărut, emoția întâlnirii cu cineva important, emoția nașterii primului copil. Astea toate ar merge la prima categorie.
Urmează emoțiile ”ușoare”, emoții când aștepți un telefon, emoții când dai un telefon, emoții când afli rezultatul unui examen picat.

De câte ori oare n-am avut emoții care s-au dovedit a fi în van mai târziu... emoții după care mi-a părut rău. Am regretat că mi-am pus trăirile la treabă, că mi-a fost răscolit sufletul, fie și pentru o clipă.

DAR, dincolo de toate astea, emoțiile te fac mai frumos. Îți dau soare-n priviri și-l lasă pe celălalt să pătrundă, măcar temporar, în lumea ta interioară.

One stupid woman

2010-01-10T02:51:00.000-08:00

Am mai spus că urăsc prostia. Prostia crasă, născută din lipsa celor șapte ani de-acasă sau din lipsa cărților în bibliotecă, din frustrări adânci sau din toate astea la un loc.
Când prostul ajunge să-ți ordone, să te controleze și să-ți ceară socoteală, îmi vine sa vomit.
Zilele trecute am cunoscut un reprezentant al acestei categorii.
Nu se poate să intri într-o încăpere plină cu oameni și să nu îi saluți. Nu se poate să n-ai habar a încropi două rânduri scrise corect în limba română, dar să te crezi superior. Nu se poate să pui la colț un om cu câteva zeci de ani în plus și să n-ai nicio remușcare. Nu se poate să iei în râs oameni cu un IQ vădit superior ție.

Ba se poate, ce tot zic eu aici, ba se poate! Dacă ești PROST, se prea poate.

Feliz Navidad?

2009-12-27T02:51:00.000-08:00

Ce-am făcut de două săptămâni încoace?
Am văzut cum ninge liniștit cu fulgi mari, am văzut documentare despre perioada comunistă, m-am uitat la filme inspirate din perioada 89, am văzut iar cum ninge și m-am enervat că nu se putea circula de nicioculoare.
Am stat cu drag la o vorbă cu ai mei prieteni, nu ne-am făcut cadouri, n-am băut vin fiert și nici n-am plecat la munte.

Ăsta-i Crăciun de om bătrân.

Kiss from a rose

2009-12-13T08:23:00.001-08:00

Astăzi mi-a fost dat să văd altă trăsnaie: flori naturale care aveau imprimată pe câte-o petală o fotografie. Adică, în ce hal am ajuns de kitsch-oși încât să murdărim frumusețea unei flori smulse din pământ cu un tuș negru otrăvitor ochiului uman?
Inovația asta o să prindă, așa simt, în curând n-o să mai poți cumpăra o floare fără să nu te întrebe vânzătoarea: ”Bun, doriți trandafiri albi, dar cum să fie: trandafiri cu Mihăiță, trandafiri cu Maria Dragomiroiu, trandafiri cu Jean de la Craiova?”
Ne-am cosmetizat până la limita neînțelesului, am băgat coloranți în sucuri, E-uri în mâncare, îngrășăminte dubioase în plante (macar arătau natural!) și acum de ce să nu le și ștanțăm pe cele din urmă cu vreun chip nemuritor?

Mie personal, dacă ar îndrăzni să-mi aducă vreun flăcău trandahiri cu poza mea pe vreo petală sau și mai rău, cu poza lui, jur că l-aș pune să înghită spinii direct cu tulpină!

Leidi CaCo

2009-12-05T04:25:00.000-08:00

Doamna Columbeanu,

Vă mulțumesc pentru anii aceștia în care m-ați răsfățat cu tot ce mi-a dorit inima atunci când veneați pe la noi. Îmi place mult când mă urcați în magaoaia aceea pe patru roți și mă lăsați o zi întreagă să ma distrez la salonul de coafură. Acolo sunt mai multe tanti drăguțe care vă pupă în fund și se simt nevoite să mă pupe și pe mine, dacă vor într-adevăr un bacșiș gras. Asta-mi place teribil! Dar cel mai tare mă încântă tânărul cu foarfeca la brâu, cu un genial accent italienesc. El cântă și dansează cu mine, facem împreună morișca și ne jucăm de-a plăcintele, iar dumneavoastră stați tolănită pe-un scaun moale, în timp ce o doamnă vă piaptănă cu migală.
Mi se pare că nu aveți răbdare cu mine, dar eu vă înțeleg: manichiura aceea nu poate fi întreținută ușor. Știu că sunteți o semi-femeie ocupată, prezentările de modă și apariția prin emisiuni vă ocupă tot timpul.
Oricum, sunteți drăguță.
Ce vroiam de fapt să vă spun: am acasă un nene cărunt care vă așteaptă mereu cu interes.

Cu drag,
Irina.

December Fools'Day

2009-12-02T07:56:00.000-08:00

- Alo, domnișoara XY (adică eu)?
- Da, spuneți, cu ce vă pot ajuta?
- Aaa... (urmează o voce acuzatoare) Am înțeles că luați șpagă. Ce aveți de spus despre asta? Vi se pare normal să ”practicați” așa ceva în meseria dumneavoastră?
- ?!
(și-aici au început să mi se deruleze pe dinaintea ochilor toate scenele cu mine în câmpul muncii, toți anii ăștia în care am lucrat cu oamenii, chipuri vesele și antipatice, sacoșe goale și voci tremurânde)
Nu-mi aminteam să fi luat vreun ou, vreun calup de branză sau vreo ceafă de porc în gentuța mea, de bani ce să mai vorbim... Ciudat, îmi zic, n-am luat șpagă și totuși mi-a tremurat inima. C-așa suntem noi învățați, când ni se aruncă rapid în meclă vreo acuză să ne gândim de două ori înainte de a nega. Tocmai prin asta părem vinovați.

”- Domnule B, ați lovit acest copil?
- A, nu știu, nu-mi amintesc, o să revin cu un comunicat.”

Nu, acum pe bune: nu-mi aminteam clipa în care să fi scris promovat în schimbul unei găini dolofane.
- Hâ?
- Hai du-te-ncolo, ți-a cam țâțâit fundu', a?
Și apoi râsete în difuzor.

Lasă, Gogule, și când ți-oi face-o eu ai să zici aman, puiule! când îi scăpa de mâna mea.

Dragul meu oraș bufnit

2009-11-28T09:56:00.000-08:00

În perioada aceasta a anului mi-e atât de scârbă de orașul meu natal încât îmi vine să-mi iau câmpii, să m-ascund într-o grotă și să mă hrănesc cu buruieni o perioadă, măcar până revine totul la normal.
Locuitorii acestui oraș amărât de provincie o iau razna trei zile pe an.
Satul ăsta e împânzit încă de săptămâna trecută cu tot felul de tarabe colorate, cutii din lemn cu ușițe de după care mijesc fețe diforme, indivizi care zornăie din zornăitoare fosforescente, secui care vând colaci secuiești, clovni care vând giumbușlucuri, gospodine care vând mici, bețivi care vând țuică, panouri electorale care vând minciuni.
Și peste toate, edilii care vând iluzia unor ”sărbători ale orașului”.
Mi-e jenă, zău.

Introspecție

2009-11-27T04:20:00.000-08:00

M-am întâlnit cu mine într-o după-amiază de noiembrie, cu frunze arămii la fereastră. M-am întrebat ce caut și m-am privit cu ochii unui cunoscut.
Mă știam de undeva, poate că trecusem grăbită pe lângă mine, fără să mă opresc.

”C-un zâmbet îndrăzneț privesc în mine
și inima
mi-o prind în mână. Tremurând
îmi strâng comoara la ureche și ascult.” (L. Blaga)

Într-un sfert de secol:

2009-11-21T06:09:00.000-08:00

”Am învățat că poți continua încă mult timp
După ce ai spus că nu mai poți.

Am învățat că eroi sunt cei care fac ce trebuie,
când trebuie,
Indiferent de consecințe.

Am învățat că sunt oameni care te iubesc
Dar nu știu s-o arate.
Am învățat că atunci când sunt suparat am DREPTUL să
fiu supărat,
Dar nu am dreptul să fiu și rău.

Am învățat că prietenia adevarată continuă să existe
chiar și la distanță,
Iar asta este valabil și pentru iubirea adevarată.
Am învățat că, dacă cineva nu te iubește cum ai vrea tu,
Nu înseamnă că nu te iubește din tot sufletul.
Am învățat că indiferent cât de bun îți este un
prieten,
Oricum te va răni din când în când,
Iar tu trebuie să-l ierți pentru asta.

Am învățat că nu este întotdeauna de ajuns să fii
iertat de alții,
Câteodată trebuie să înveți să te ierți pe tine
însuți.

Am învățat că trecutul și circumstanțele ți-ar putea
influența personalitatea,
Dar că TU ești responsabil pentru ceea ce devii

Am învățat că uneori trebuie să pui persoana pe
primul loc
Și nu faptele sale.

Am învățat că doi oameni pot privi același lucru
Și pot vedea ceva total diferit,
Am învățat că indiferent de consecințe
Cei care sunt cinstiți cu ei înșiși ajung mai
departe în viață.

Am învățat că viața îți poate fi schimbată în câteva
ore
De către oameni care nici nu te cunosc.
Am învățat că și atunci când crezi că nu mai ai
nimic de dat
Când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l
ajuta.

Am învățat că scrisul
Ca și vorbitul
Pot liniști durerile sufletești.

Am învățat că este prea greu să-ți dai seama
Unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni
oamenii și a-ți susține părerile.”

Sunt doar câteva dintre lucrurile pe care Ocatvian Paler le-a învățat într-o viață întreagă.
Eu încă mai învăț...

”Cu pumnii strânși, tăcem din gură”

2009-11-18T13:12:00.000-08:00

Pornim de la ipoteza conform căreia îți place foarte mult ceea ce faci, ești fericit dimineața și fâlfâi mulțumit diplomatul în drum spre serviciu.
Mult timp nici nu te-ai gândit la bani, nu ți-a păsat ce mormăie contabila la sfârșit de lună când îți întindea fluturașul cu salariul. Tu-ți făceai treaba, trăgeai ca la jug, de dragul vocației.
Dar uite că într-o zi s-au schimbat datele problemei: ești nevoit să vii la serviciu fără să fii plătit.
Hopaaa-Penelopa, aș zice eu - aflată, după cum se subînțelege, în situația de mai sus.
Măi, anapoda lucru ș-aista! parcă mi-a scăzut elanul. Mi-a fugit prin vine dăruirea pentru meserie și-mi vine să-i fac vânt de tot diplomatului.
Ce spuneați, doamna contabilă?

De ce ne obligă gibonii de sus să muncim pe plantație, să ne bată astrul zilei în creștet, să ne belim genunchii și apoi să primim un veri nais marșacasă inourface?
Vreau să stau pe canapea, să privesc țintă lustra și să nu mă plătească pentru asta.
Să-mi spună aștia că nu fac nimic și chiar să nu fac. Așadar, să nu iau salariu.
Dar nu mă-ndur să las totul de izbeliște, așa că îmi înăbuș revolta ca molâul ăla cu pruna în gât.

Concluzia? Voi merge la serviciu, voi munci cu spor, fără drag și fără remunerație.

De l'art avant toute chose

2009-11-15T00:32:00.000-08:00

Cine stabilește cum ESTE NORMAL să te îmbraci când mergi la un spectacol? Există un cod al vestimentației pentru serile petrecute la teatru, păstrat de-a lungul deceniilor?
Aseară am văzut cu ochii mei două lumi.
Am fost la teatru. Lângă casa de bilete și pe scări - îmbulzeală de tineri cu majoratul în buzunare, rătăcind într-o mișcare browniană de neînțeles. Păr rasta, piercinguri, bascheți cu șireturi atârnânde, blugi-piese-de-muzeu, genți de poștaș până la genunchi. Rumoare.
La polul celălalt, deoparte, cupluri de bătrânei emotivi. Aș face o gravă discriminare dacă nu le-aș acorda și lor câteva rânduri. Așadar - sărmăluțe, chică unsă, costum la dungă, deux-pieces-uri cuminți, geantă de lac.

Dar știți ce mi-a plăcut cel mai mult? Faptul că toți oamenii de acolo aveau ACEEAȘI licărire în ochi înainte de spectacol. Faptul că la sfârșit toți au aplaudat LA FEL actorii, surâzând.

Avem o punte între noi: arta.

Torționarul vitezoman

2009-11-05T09:22:00.000-08:00

Astăzi am fost condamnată să am urechile împunse de sunete nemiloase. Ce înseamnă să stai jumătate de oră cu refrene de genul cica cica cichi cea, ești gagica mea sau am gagică de liceu și ce norocos sunt eu, e lesne de ghicit, asta dacă îți imaginezi cam ce simțeau sărmanii de prin epoca medievală când erau supuși la tot felul de torturi.
Vorba din bătrâni Clientul nostru, stăpânul nostru. este expirată de mult.
El este șoferul angajat la un patron burtos și afumat, eu sunt boul care plătește ca să fie dus acasă. Eu sunt clientul, right? Adică, altfel spus, eu sunt stăpânul, sau... ar trebui să fiu. Adică, aș putea măcar să aleg ce să ascult în drum spre casă. Uite, de exemplu, astăzi aveam chef să ascult motorul, să ascult bârfa vecinului din spate, să-mi ascult respirația.
Nu, n-a mers așa. Mașina a bubuit în adevăratul sens al cuvântului pe ritmurile de care mi-e rușine să mai amintesc, mi-am dorit mai mult decât niciodată să am ipodul meu ticsit cu trance, ca să-mi salvez urechile.
Păi șoferul ăsta avea aura unui pater familas, cu ius vitae necisque în torpedou, iar în dreapta lui trona o mater familias brunetă, cu cercei împletiți și geacă aurie. Mașina era plină de sclavi, siliți a se supune stăpânului.
Am avut o senzație deja-vu . Am părăsit apoi fericită camera torturii și m-a trecut așa un feeling vindicativ prin toți rărunchii: „Ia să mă semnez eu cu cheia pe aripa dreaptă!„

Let's stress

2009-10-30T10:16:00.001-07:00

Oamenii care se stresează pentru nimicuri mă enervează. S-ar putea să fie un nimic și faptul ăsta - că mă stresez dintr-atât. Oare eu devin la rândul meu enervantă pentru că mă stresez din cauza oamenilor stresați?
Stresez și eu la rândul meu același gen de om stresat din pricina stresaților.
Sunt cumva un stresat stresant?

NeLOGIC

2009-10-25T12:48:00.000-07:00

- Iţi mai pun sau îţi ajunge astea?
- Lasă aşea că e bine!
- Domnule, eu vă admir foarte mult, sunt idolul dumneavoastră.
- Nu-mi vorbi cu dumneavoastră, vorbeşte-mi la persoana întâia.
- Să trăieşti, Aurică!
- Puneţi mâna să munciți, măh, ați auzit? că dracii vă gaseşte!
- Păi dacă eram eu în locul lui îi rupeam picioarele. Papagalu' !

Happy Birthday!

2009-10-22T22:41:00.000-07:00

Era candva la televizor un spot tare interesant, despre prietenie. Adaptat la mine insami, el ar suna cam asa:
Cunosc 100 de oameni. Dintre acestia, doar 50 imi stiu numele de familie, 30 ma au in telefon, 10 m-au ajutat sa mut mobila, 5 m-au lasat sa le conduc masina.
Insa, dintre toti, doar pe 3 i-as suna noaptea sa ma ajute.

Pana la urma, in acceptiunea mea, PRIETEN imi este cel care nu ma accepta doar cand sunt in toane bune, ci cel care ma suporta si in zilele rele. Imi este prieten cel care imi stie slabiciunile, cel care m-a lasat sa-i plang pe umar sau m-a ridicat in brate cand am castigat.
Si toate astea pentru ca, intr-o intelegere tacita, am facut si eu aceleasi lucruri pentru el, ca pentru un om drag, intrat la sufletul meu.

Cu un prieten nu este nevoie sa vorbesti in fiecare zi, pentru ca stii ca un telefon nu face doi bani in relatia asta si ca ce aveti voi nu atarna intr-un fir de ata. In fata unui prieten poti sa-ti lasi lacrimile in voie, caci nu va ascunde in el vreo bucurie pentru necazul tau. Cu un prieten, certurile au alta culoare, vin din nimicuri si sfarsesc in rasete. Langa un prieten ai caldura mereu, venita din launtrul fiintei, deschisa intr-un zambet sau o vorba calda.
Pentru un prieten aduni cele mai frumoase ganduri si simtiri, le tii aranjate in „sifonierul” cu lucruri bune si le porti zilnic cu tine.

Printre toate acele 100 de persoane, am sigur unul care merita a fi numit prieten: Alex.
Si stiu cu certitudine ca, daca l-as suna in toiul noptii c-am ramas fara benzina in intersectie, ca m-a inundat vecinul de la patru sau ca mi-am prins degetul la usa, n-ar ezita sa ma ajute.

buletin METEO expirat

2009-10-15T07:56:00.000-07:00

Trecerea de la un anotimp la altul e cea mai mare dubiosenie inventată vreodată. Mai cu seamă perioada asta vară-toamnă. Sora ei geamană, iarnă-primavară, e in aceeasi categorie.
Daca ai idee ce este jocul de stradă alba-neagra inseamnă că stii la ce mă refer. Stai face to face cu omu’, ochesti bila de sub pahar, ăla le intoarce bolborosind niste rime din care nu-ntelegi decat „albă”, „neagră”, „castigatoare”.
Bun. Ti-ai pune si gatu’ in joc, n-ai ce pierde, doar ai ochit bila aia blestemată de cum a intrat pe gura paharului. Ai vazut-o bine, stii unde e, n-ai indoieli. Ei, si cand te-mpinge necuratu' să indici paharul, poc! in bretonul gelat, nu ghicesti, ai un fler de doi lei, teapă! Un fel de - bila e la ăla in buzunar.
Cam asa stă treaba si cu vremea.

Intr-o dimineată, cand mă pregăteam să plec spre munca cea de toate zilele, am scos mai intai capul pe fereastră, să adulmec vantisorul ăsta de toamnă. M-a izbit destul de rău in freza, m-au trecut frisoanele si mi-am zis că toamna si-a intrat in drepturi. Asta ar fi fost in mod normal ok, ca să stiu si eu ce materiale să-mi arunc pe trup.
Pune-ti ghetele si paltonul, ia-ti si un pulover lejer pe dedesubt, că vorba aia, copacii din spatele blocului nu degeaba se pleacă la pămant. E groasă.
Ies echipata din casă, purtand cu mine un zambet tomnatic pană-n urechi.

La intoarcere, pe la ora 4, simt treptat cum paltonul mă incomodează si cum ghetele nu-si au locul in picioarele mele pe o vreme asa călduroasă. Măi să fie! Mă uit in jur si mă simt ultimul om, cu palton (purtat acum pe mană ce-i drept), pulover si ghete. Lumea e relaxata, veselă, cu cate-un cardigan aruncat intr-o doară, suflecat la maneci, cu tenisi moi, comozi.

Asta-i un nou anotimp. Anotimpul hibrid, anotimpul in care vantul nu mai este vant, in care soarele nu mai este soare si in care oamenii sunt niste dezorientati, ca la un carnaval dubios. Fiecare pare a merge după propriul calendar.

N-are rost să mai spun că a doua zi am scos iar capul pe fereastră, m-a lovit acelasi vantisor perfid si i-am ras in nas. Am optat cu soarele care se intrezărea, asa cum făcuse cu o zi in urmă, iar eu nu-i dădusem crezare.
Mi-am pus ghetele in cutie, paltonul la naftalină, m-am inarmat cu fustă si cămasă, pantofi si zambet văratic de astă dată, da' tot pană-n urechi. N-are rost să mai spun nici că mi-a fost frig, că mi-am dorit ghetele si paltonul toată ziua, c-am invidiat oamenii trecuti deja pe hainele de iarnă.

Dupa experienta asta am hotărat să port permanent cu mine, atunci cand ies, un rucsăcel cu două-trei piese vestimentare specifice fiecărui anotimp, ca să nu mă mai surprindă nimic.

P.S.: Intr-un buzunar mi-am pus costumul de baie. Poti să stii vreodată cum si-o ia in cap soarele ăsta in plină iarnă ?!

Je t'aime... moi non plus

2009-10-14T23:30:00.000-07:00

Stii ce este iubirea. Iubirea e sentimentul acela profund care-ti inunda fiinta, iubirea ocupa toate camarile inimii si trece dincolo de ele.
Sigur poti spune ca iti iubesti mama sau tatal, bunicii sau fratele. Stiu, e o altfel de iubire decat cea pentru „jumatatea ta”, dar tot iubire e.
Asa ca ai putea sa-ti faci idee cam cat atarna in balanta cantitatea de iubire adevarata, fie ea si pentru familie. Stii bine ca „a iubi pe cineva” inseamna a-l iubi pana la batranete si dincolo de ea.
Eh, pornind de la asta, gandeste-te o clipa de cate ori ai crezut ca iubesti o persoana abia aparuta in viata ta?
De cate ori n-ai simtit ca persoana aceea e stapana peste toata casa sufletului tau, ca e demna a fi pusa alaturi de cei dragi tie, pe care cu adevarat i-ai iubit de cand te stii?
Si-atunci, poate ca ai rostit cuvintele „te iubesc” cu usurinta, fiind sigur ca omul acela merita pe deplin kilogramele de iubire de la tine.
Ma-ntreb acum daca nu cumva te-ai pripit. Daca nu cumva ne-am avantat toti degeaba, rostind sintagme pe care celalalt nu le merita. Ce au fost ei in fond? Trecatori prin existenta ta, parteneri de gimnastica, franturi de atasament intr-o viata pe care nu vrem s-o petrecem singuri.
Cum poti spune „L-am iubit in anul acela, cat am fost impreuna…” ? Iubirea poate fi masurata, iubirea are inceput si sfarsit? Iubirea se naste si moare intr-o clipa? Judecand dupa intensitatea sentimentului pe care-l cunosti inca din primele clipe de viata, putem spune ca ce ai simtit pentru toti ceilalti a fost cu adevarat IUBIRE?
Ma indoiesc. Nu cred ca iubirea, in adevaratul ei inteles, dureaza cateva luni sau cativa ani. Poate ca e atasament, obisnuinta, drag de cineva, oricum vreti sa-i spuneti, fara insa a pomeni de iubire.

Un individ s-a suparat crunt pe mine candva, pentru ca dupa trei luni eu nu-i spusesem „te iubesc” . Suntem setati sa spunem lucrul asta asa, din bun simt?! Ne uitam la ceas si apoi inganam o declaratie pentru ca, vorba aia, a trecut ceva timp si incepe sa se simta omul frustrat, ca el a zis deja. Mi-e sila de asta.

Stiti ce? Numar pe doua degete de cate ori am spus te iubesc unui „el” si parca mi-e ciuda ca am irosit cuvintele. Astazi, sintagma de care aminteam nu mai reprezinta nimic pentru mine si nici pentru „ei”. Mai de graba am spune „esti simpatic”, „imi place sa stau cu tine”, „m-am obisnuit cu tine”. Astea-s mai umane si pana la urma mai sincere.
Tu de cate ori ai spus „te iubesc” ?

Noduri

2009-10-13T11:05:00.000-07:00

E ceva ce nu stiu
Dar se presupune că ar trebui să stiu.
Nu stiu ce nu stiu,
Dar ar trebui să stiu
Si mă simt prost
Nu numai pentru că nu stiu
Ci si pentru că nu stiu ce nu stiu.
Asadar, mă prefac că stiu.
Dar mă scoate din fire
Că nu stiu ce trebuie să mă prefac că stiu.
Deci mă prefac că stiu totul.
Mi se pare că tu stii ce ar trebui să stiu eu.
Dar nu poti să-mi spui ce anume
Pentru că nu stii ce stiu.
S-ar putea să stii ce nu stiu eu
Dar nu stii că eu nu stiu.
Iar eu nu stiu să-ti spun. Va trebui deci să-mi spui
TOTUL.
(R. D. Laing)

Mărturisire

2009-10-08T12:36:00.000-07:00

Am observat ca de la an la an se amplifica in mine un sentiment matern incredibil. N-as sti sa identific momentul in care el s-a cuibarit in sufletul meu.
Poate ca e nativ, poate ca mi-am dorit sa fiu mama inca din primii ani de viata, cand cea mai mare dorinta a mea era sa am un bebelus adevarat de care sa am grija. Si-mi amintesc si acum ce simteam cand imi culcam cu grija „puiul” cu trup din panza si maini de cauciuc, cand vorbeam in soapta cu ai mei ca sa nu-l trezesc sau cand il scoteam la plimbare, fara sa-mi incap in piele de bucurie ca am „odrasla”.

Iar astazi, cand unele colege de varsta mea isi plimba puiul in pantec sau in carut, eu zambesc fiecarui copil de pe strada, eu ma opresc pentru cateva clipe in dreptul oricaror manute firave intinse spre mine.
Stiu ca incununarea acestor simtaminte va fi in momentul in care voi putea strange in brate, cu adevarat, copilul meu.
Uneori ma framanta intrebari puerile: cum voi sti cand e momentul bun ca el sa apara, cum voi sti ce tata ar fi potrivit pentru el?
Un singur lucru mi-e clar: voi fi o mama buna. Simt asta.

Exista femei care nu au avut niciodata acest feeling, ma gandesc. Probabil sunt cele care isi parasesc in maternitate copiii, nedoriti in viata prea plina a unei egocentriste. Copii sanatosi, copii veseli si rumeni, dar fara mama.
Stiu o persoana draga mie care are o fetita cu sindromul Down. As vrea sa vedeti ochii acestei mame, care in fiecare zi imi povesteste ce a mai facut „minunea ei”. Cum ii recita franturi de poezii, cum danseaza, cum gateste in mica ei bucatarie improvizata, cum ii spune inainte de culcare „Te iubesc, mami!”.

A fi mama e, pentru mine, cea mai mare implinire din lumea asta, mai presus de diplome, avansari in functie sau mariri de salariu.
A fi MAMA este un dar. Un dar de sus.

Amfitrion cald

2009-09-30T07:19:00.000-07:00

Îmi vine câteodată să urc la volanul maşinii mele, să-mi pun ochelarii fumurii pe nas şi să dau muzica tare. Să conduc apoi fără ţintă, vântul să-mi îngâne părul, iar eu să ies de pe autostradă şi să apuc pe un drum prăfuit de ţară.
Să opresc la întâmplare, în dreptul unui lan de grâu auriu şi să-mi arunc sandalele, ca să pot alerga în voie printre spice, numai în rochia mea galbenă.
Soarele să-mi gâdile obrajii tuciurii, galbenul nesfârşit al grâului şi al rochiei să-mi ocupe privirea, macii roşii să-mi plângă la picioare cu seminţe mărunte.
Să mă ascund între holde înveselite şi să ascult vara.
Mirosul de iarbă să-mi inunde trupul şi să-l port cu mine în aerul închis al oraşului.
Aş putea să-mi iau de acolo liniştea...
Ştie cineva un lan de grâu ospitalier?

Proști, da' mulți sau mulți, da' proști?

2009-09-27T07:08:00.000-07:00

Sufar de imbecilofobie. Cand vad un prost in fata mea, imi vine sa-mi iau campii. N-am de mult afectiunea asta. Da' ma bucur ca o am, sincer.
Era buna zicala aia: "Cu prostul sa nu te pui, c-are mintea odihnita." Eh, eu una m-am pus cu prostu'. M-am lansat in discutii cu prosti sau proaste, am incercat sa le explic la nesfarsit niste lucruri foarte simple de altfel, dar pe care prostu', ca d-aia ii spune prost, nu le poate pricepe cu mintea lui proasta.
"Uite, cioara este neagra!"
"A, pai cioara nu e neagra!"
"Tu esti prost? nu vezi ca e neagra?"
"Nu, n-are cum."
"Pai tu n-o vezi?"
"Nici n-are rost sa ma uit, cioara nu e neagra, atat iti spun."
Ma-ntreb care dintre noi a fost cu adevarat prostul. Ala prost care o facea pe desteptul sau desteptul ala care parea acum un prost?

Cel mai greu lucru de pe lumea asta este sa te inhami la explicatii cu un prost. Sa ai o disputa cu el, sa-i combati prostia, sa crezi ca mai poate fi salvat. Da' prostu' isi sustine ideea, prostu' vine cu multe argumente proaste si crede ca el are dreptate intotdeauna. Prostu' crede ca poate lua nucile cu furca si incearca treaba asta de o suta de ori, plin de ambitie prosteasca. Si dup-aia conchide ca ala care a inventat furca a fost idiot.
Atat de des am intalnit prosti, atat de mult am incercat sa caut cuvinte potrivite (saracu' Arghezi!) ca sa conving imbecilul ca se insala, incat am obosit.
Si-acum, cand intalnesc prostu', stau deoparte. Imi odihnesc si eu mintea, imi rezerv energia pentru discutii cu oameni mai scuturati de soarta.
Ca iti dai seama, inca de la prima intalnire, c-ai de-a face cu un prost. Si e mai bine sa te retragi frumos, sa vorbesti despre vreme (asta daca trebuie neaparat sa intretii o conversatie cu el) si dup-aia sa dispari in ceata, ca sa nu mai dai ochii cu specimenul.

Doamne, apara si pazeste!

Stare

2009-09-22T23:40:00.000-07:00

„ ...Când eşti trist de tot, îţi vine să dormi. Îţi vine să-ţi culci capul pe genunchii altcuiva care te iubeşte, sau dacă eşti singur şi n-ai pe nimeni, să ţi-l culci pe palmele tale... Da. Îţi vine să dormi când eşti trist. Şi să uiţi...Dar când te deştepţi? Iar eşti trist şi nu mai poţi s-adormi din nou!...

...De ce cădeau frunzele?... Fiindcă venise toamna...Frunzele erau moarte?...Nu. Frunzele cădeau şi mureau jos, pe pământ, fiindcă venise toamna... Toamna...
Frunzele cădeau sau vroiau să cadă?... Dacă venise toamna!... Ce să mai facă ele pe crengi!...
Când vine toamna păsările pleacă şi frunzele cad...
Dacă as fi fost o frunză pe creanga nucului, şi ar fi venit toamna, ce-as fi făcut?... toate frunzele din jurul meu ar fi căzut, şi eu as fi rămas din ce în ce mai singur – aşa cum eram acum...Da. Şi m-as fi aruncat de pe creangă... şi m-ar fi luat vântul, şi m-ar fi amestecat cu celelalte frunze, şi cine ştie unde m-ar fi azvârlit...şi nimeni-nimeni n-ar mai fi ştiut de mine... "

(Dupa I. T.)

Walking in my shoes

2009-09-20T00:03:00.001-07:00

Ti s-a intamplat vreodata sa te indragostesti de o pereche de pantofi?
Sa treci fugitiv intr-o dimineata prin fata unei vitrine, sa fii in tenisii tai turquoise si cu esarfa aruncata pe-un umar, iar in graba ta sa ramai atintit pentru cateva clipe in fata unei perechi de pantofi?
Sa uiti unde te duceai grabita si sa nu-ti pese daca intarzii, sa stai proptita in fata vitrinei si sa-ti fie drag ce vezi? Nu stiu... sa ai impresia ca in perechea aceea creatorul ei a pus de toate: talent, imaginatie, rafinament, daruire - ca le-a materializat si ti le-a trimis tie in dar, intr-o colectie "unicat".
Stii bine ca n-ai rezistat doar sa-i privesti. Ai intrat cu gand sa-i pipai, sa le-analizezi tiparul, brandul, materialul, catarama, tocul. I-ai pus in picioare si atunci ai stiut ca pantofii aceia trebuie sa fie ai tai. Ai aflat cat costa si ti-a parut rau ca nu-i poti cumpara chiar atunci. Pe de alta parte, a incoltit in tine speranta ca "daca e sa fie ai tai" vor fi, pentru ca nu se vor potrivi altcuiva, indiferent cate femei i-ar proba entuziasmate.
Si au urmat multe zile in care ai trecut ca trista in fiecare dimineata prin fata vitrinei, ai admirat pantofii aia si-ai asteptat impacienta ziua de salariu.

... si-ntr-o zi, te-ai trezit ca-ti bate la usa cea mai buna prietena, c-un zambet larg pe chip si cu pantofii TAI in picioare. Da, pantofii aia despre care ea a spus: "Nu-mi plac deloc! ce culoare dubioasa au, ce toc urat! si mai sunt si scumpi. Nu i-as purta in viata mea!"
Ciudat... simteai ca a incaltat pantofii tai, fara niciun drept.

Ce ai mai fi putut face acum, cand ai realizat ca omul ala nu ti-a fost de fapt prieten niciodata, ca are un caracter mizerabil si ca nu merita sa-i mai deschizi usa in viata ta?
Ti-ai luat resemnata tenisii aruncati sub pat si ai jurat sa nu te mai opresti altadata din drum, in fata unei vitrine amarate...

Început de letargie

2009-09-12T02:40:00.000-07:00

Sambata, ora 10. Cinci ore dormite, ochi injectati.
Ca un zombi pana la banca, alimentare card.
Zece scaune incomode, in fata ta – o tinerica ostenita si condamnata a munci in weekend. Iti iei bon cu numar de ordine: 134. Arunci un ochi la panou, numarul 120. Merge. Aproximezi vreo doua ore de asteptare. Iti iei pozitia obositului pe un scaun si te gandesti cum ai putea sa iti ocupi timpul. Stii ca o sa te plictisesti oricum. Scoti telefonul, butonezi prin mesaje, le mai stergi p-alea vechi si uitate, te duci pe photos, le stergi p-alea cu fostul. Muzica n-ai cum sa asculti. Ok.
Iti vine ideea salvatoare: hai sa trimit mesaje! O prietena se gandeste sa-ti raspunda, e plecata pe nu stiu unde, nu poate vorbi. Trist. Mai arunci un ochi la panou: 120. Tragi aer in piept.

A trecut un sfert de ora cat o luna, iti dai seama ca telefonul nu mai prezinta interes, il bagi in buzunar.
Simti doi ochi in spate care te-au urmarit pe tot parcursul schimbului de mesaje, te-ntorci si vezi un mițos in slapi. Daca nu stiai de unde vine mirosul de primavara tarzie, ai aflat acum. Arunci un zambet mefistofelic si te-ntorci la banca ta. E ca la scoala: banci orientate spre catedra, plictis, o tanti nervoasa la pupitru, la care inevitabil vei ajunge intr-un tarziu. Mai lipseste sa te strige dupa nume, sa te scoata in fata si sa te puna sa rezolvi o matrice. Te-ncearca o emotie si zici: “Bah, nu mi-a placut matematica! Daca ma pica asta?” Spui in gand “Tatal nostru”.
Pe scaunul din fata, un tanar cu calvitie, verigheta ruginita si privire pierduta. Trist, again. Arunci iar ochii la panou: 125. Hai ca merge treaba!
Dreapta - o batranica in capot cu flori de camp, decolorate si alea, pantofi scorojiti si revista “Femeia de azi” in brate. Articol: “ Ciorba de potroace”. Nu ti-e foame deloc.

Iti suna in timpane un hââârrrr deranjant si il identifici ca venind din stanga ta. Da, el este impostorul – trecut de 60 de ani, par alb, camasa in carouri, ochelari pe nas. Somnul de dimineata, se intelege. Il invidiezi. Ai pune si tu capul pe umarul lui, ca sa visezi frumos macar, ca de urat esti satul. Te scuturi, te dezmeticesti si arunci iar ochiul la panoul fermecat: 129. Te imbarbatezi, a trecut doar o ora.
Ce inseamna, in fond, o ora pe un scaun? Iti pui intrebarea asta si decizi ca fundul tau iti cere sa dai o raita prin incapere. Pliantele de la banca sunt asa de interesante: credite de nevoi personale, ia-ti o masina, hai la cumparaturi, du-te acasa si dormi.
Uite si raza de soare! Majorat, margele roz, tenisi roz, breton, ranjet tamp. Ce frumoasa-i viata dimineata! Asteptarea e mai nasoala.
Socializezi cu un domn, iti povesteste despre copiii din America, casele lor cu etaj si excursiile in insule.

Batranelul somnoros s-a trezit si acum te trage de maneca insistent. Nu-ntelegi ce zice si ridici infumurat spranceana. Ala mormaie in continuare si deslusesti cu greu cuvantul “ordine”. Ding! Panoul arata 134.
Iti dai seama ca tu esti strigat la tabla. Te duci cu avant, schimbi doua vorbe cu tanara de la ghiseu, te-ntreaba daca esti casatorit. Iti trece fugitiv prin fata ochilor cautatura tulbure a tanarului din spate. “Nu, din fericire.” Arunci un suras tragicomic. Gata.
Trebuie sa te desprinzi de proaspetii colegi. Parca nici somn nu-ti mai este. Le urezi o zi placuta si iti misti talpile spre usa.

Zau ca-ncepuse sa-ti placa dimineata asta!

Selam!

2009-09-07T04:56:00.000-07:00

Spunem de multe ori “la revedere” sau “buna” unui cunoscut, e firesc. Spunem, la fel de des poate, “O seara buna!” atunci cand ne despartim de cineva, pentru ca fiecare sa o ia pe drumul lui “de seara”, sa si-o petreaca asa cum crede de cuviinta, dupa bunul plac.
Ma-ntreb ce inseamna in acceptiunea fiecaruia dintre noi “o seara buna”, daca ne trece ceva prin minte atunci cand rostim “urarea” asta sau daca o spunem asa, ca pe un cliseu prafuit.
Pentru unii poate ca o seara buna e aceea in care petreci pana dimineata cu prietenii la barfe sau in club, poate ca merita adjectivul “buna” seara in care lenevesti alaturi de iubit si-adormi in bratele lui sau poate seara in care nu-ti doresti decat sa fii singur cu gandurile tale ca sa le poti aseza.

Imi vine sa ascult Coldplay si sa citesc romanul uitat pe noptiera.

La nature a changé de couleurs

2009-09-01T22:09:00.000-07:00

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mă apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

("Emotie de toamnă" - Nichita Stanescu)

Angel radios

2009-08-31T02:52:00.000-07:00

Nu ma uit des la televizor, dar si cand o fac, imi hranesc nevoia de informatie pentru toata saptamana. La diferite emisiuni (de fapt cred ca la toate), n-am putut sa nu remarc, apar in josul ecranului, pe langa stiri si meteo, tot felul de dubiosenii. Par exemple, aseara, lasasem deschis pe un post de muzica. Privirea mi-a ramas atintita pe mesajele de pe ecran: "Trimite sms la 0000 cu numele tau si vei primi un mesaj de la ingerul tau pazitor." Bun.
Ma gandesc ca ingerul meu, dac-o fi existand, incearca si el sarmanu' sa tina pasul cu tehnologia. Nu mai are fun sa se aseze frumos pe umarul drept, sa-ti sopteasca cum sa faci fapte bune, nu-ti mai da energia interioara de altadata si nu te mai vegheaza cand esti pe cale sa calci stramb. Nu, tata, sta la birou, are laptop si telefoane smechere, nu mai bate drumul pana in orasul meu amarat de provincie. El imi da SMS. Si dup-aia cei de la mtv le afiseaza, ca sa vada toti crestinii: "Vei trai o mare bucurie in zilele ce urmeaza." Amin! as spune eu.
Poate s-o fi mutat in capitala, acolo are sanse mai mari sa avanseze. Astuia, sunt sigura, o sa i se urce la cap, o sa se creada vreun Lucifer la un moment dat si o sa ma lase dracului. (Ptiu!)
Pe sistemul "Balans, balans, hai hai/mi-e din ce in ce mai clar ca n-o s-ajung in rai..."
I-as cere cumva o adresa de mail, sa-l consiliez online si sa-l aduc pe calea cea buna.

Doamne, ce ti-e si cu lumea asta, nici aura nu mai e ce-a fost!

Lăv nu prea-i în eir

2009-08-28T01:05:00.000-07:00

Rasfoiam reviste, in timp ce-mi serveam faimosul 3 in 1. Sorbeam incet din licoarea plina de E-uri si-aruncam ochii pe titluri: “Ce sa-i spui in pat”, “Trupul lui spune ce gura nu rosteste”, “Secretele unui cuplu fericit”, “10 sfaturi ca sa-l tii langa tine”, “35 de pasi pentru o dragoste eterna”.

Eh, imi zic : “Uite, mah, de ce nu mi-a mers mie! Daca n-am citit revistele la vreme! Eram si eu acum legata de un exponent masculin si traiam in doi cocotati pe-un mormam de fericire.”
Daca stiam eu cat de repede poti sa afli secretele vietii in cuplu, ce si cand sa ii spui, cum sa-i prepari micul dejun, ce sa-i spui cand i-l oferi, in ce pozitie sa-l astepti seara, cum sa-i citesti gandurile, ce fraze sa nu rostesti niciodata…
Sa ma fi dus eu la prima intalnire cu fituicile sub fusta, scrise cu lupa, cu titluri ingrosate: “Cum sa te comporti la prima intalnire”, “Ce sa nu spui la prima intalnire”, “Da-l gata din prima!”, sa fi rulat eu strategic hartiuta si sa ma uit chioras in timp ce omu’ se-agita sa-mi povesteasca despre viata lui, acum era alta treaba!

“Ce zici ca iti place sa faci in timpul liber? Sa joci tenis….. haaaa, asta nu e bine! Scrie la carte ca esti nasol, nenica! Asta-i ultima intalnire!”, “Cum? Fosta te-a parasit pentru altul? Bai, inseamna ca nu esti bun nici pentru mine!”, “Ti-ai pus mana la ceafa, asta-nseamna ca te gandesti la fundu’ chelneritei. Du-te si contempla-l in voie!”
Macar un hands si tot era o strategie. O prietena buna, trecuta prin de-astea, cu sfaturi gata pregatite… si revistele la vedere, of course. “Ce zice, fata, ca el vrea o cola zero?... Lasa-l dracu’ ca asta-i metrosexual!” , “S-a dus de doua ori la baie? E clar: a pus ochii pe blonda din colt.”
Cum ar fi sa ne ghidam asa ca orbetii dupa articole scrise in graba de mana unor redactori plictisiti, care-ajung dimineata la birou si ofteaza: “Ce cacat mai scot eu astazi la rubrica asta cu traiul in doi?!”.
Mi-a adus un trandafir alb? Asta-nseamna ca imi poarta o dragoste pura, ca vrea sa fiu mireasa lui si el mirele meu cu papion. S-a aplecat sa-si lege sireturile? Pai e de naspa: tipu-i gay si-i place sa stea la 90 de grade. Isi freaca mainile incontinuu in timp ce vorbeste cu tine? Asta e cu gioccodelmano all the time, poti sa-l lasi.

Vezi ce simplu-i? O lectura rapida, un 3 in 1, doua tigari si-o mecla plictisita si gata: incepi sa vezi altfel viata, abia astazi intelegi relatiile si care-i mersul lor firesc, tragi aer in piept si stii ca de-acum detii reteta magica pentru traiul c-un monsieur!

Bucăți de suflet

2009-08-27T04:30:00.000-07:00

Imi amintesc anii cand ma luai pe genunchi si imi povesteai cu atata patos intamplari dintr-un timp indepartat. Imi amintesc cum radeam de povestile tale cu broaste prinse in plasa si-apoi vandute turistilor, cu smochinele culese toamna din care bunica facea o dulceata incredibila pe care nu ezitai s-o degusti inainte de vreme, de aventurile tale in baltile neumblate ale unei copilarii din rai.
Stii, nu ti-am spus niciodata ca te iubesc. Ma gandesc totusi ca ai simtit-o, chiar daca mi-am ascuns cu rusine cuvintele astea si n-am indraznit sa le rostesc, imbratisandu-te. Nu pot sa cred ca n-ai simtit cat de mult insemni pentru mine, pentru noi, cate lucruri minunate am invatat de la tine si cum ai strecurat amintiri frumoase, pline de candoare, in cufarul primilor ani petrecuti acasa.
Mai tii minte diapozitivele cu povesti, cand eu si Nicu stateam ghemuiti pe covor, absorbind fiecare cuvant si fiecare imagine proiectata pe panza? Altadata, cand aveai incropit acasa micul tau “atelier” de fotograf, cum scoteai fiecare poza din solutie, cum noi le uscam, le increteam marginile si-apoi ne minunam toti patru de ce-a iesit? Sau iarna, in vremea nametilor cat casa, in sfarsitul acela de lume, cum zburam in sanie, inchipuindu-ma printesa purata in caleasca de clestar?
Mi-amintesc zilele cand ne-ai invatat sa inotam, in vara aceea la mare. Cum te-ai straduit sa ne explici fiecare miscare a bratelor si ne-ai spus sa nu ne fie teama de apa, caci ea nu ne va fi dusman niciodata daca noi nu o vom privi timorati.
Tu stii ca nu-mi place sa pescuiesc si ca o fac de dragul tau, caci tu ai dragostea asta nativa pentru tinutul deltei, cu tot ce se ascunde in el. Si pentru ca ma linisteste sa te vad bucuros cand eu obtin captura cea mai mare din intreaga echipa, desi mi-e cald, ma plictisesc si imi vine sa renunt daca “nu trage” ceva in primele zece minute.
Imi place cand mergem in prisaca. Tu iti pui costumul alb de apicultor si atunci stiu ca abia astepti sa vezi ce fac “fetele”, sa imi arati regina albinelor si sa imi spui cum se desfasoara viata intreaga in stup. Sa tresari de fericire ca au muncit si ca avem “recolta”, ca intr-o astfel de zi mare ne-am strans toti sa lucram laolalta. Ne uneste ziua aceea de vara.
Vreau sa ma ierti. Da, sa ma ierti pentru ca uneori sunt antipatica atunci cand tu vrei sa-mi arati ceva interesant intr-o carte, sa ma ierti ca nu iti vorbesc atunci cand sunt plictisita, sa ma ierti ca iti raspund alteori rautacios.
Si astazi, intr-o zi atat de importanta, iar n-o sa am curajul sa-ti spun lucruri frumoase, n-o sa am curajul nici macar sa-ti arat ce ti-am scris… As vrea doar sa te imbratisez si sa-ti dai seama prin asta cat de mult te pretuiesc, cum mi-ai schimbat cursul vietii indrumandu-ma cu ochi blajini pe drumul acela neted si larg, fara urma de bolovani, fara pericole in cale-mi.

LA MULTI ANI, Tata!

Toamna...

2009-08-25T23:55:00.000-07:00

se numara bobocii. Nu stiu altii cum sunt si ce boboci numara in septembrie, dar eu ii am pe ai mei.
Ii masor cu priviri blande si inima sta sa-mi sara din piept.
In casa aceea cu multe sali luminoase si banci ingramadite, bobocii mei au soare de toamna pe gene. Alearga la mine imbracati in camasi scortoase, ducand in spate cutia plina de mistere, ferecate intre cartoane colorate. In maini au flori de septembrie culese din gradini umbrite, iar in suflet au sperante. Sperante culese din ochii mei, sorbite cu gandul la "un an bun", terminat cu trandafiri in par.
Ma cuprinde induiosarea si in mine se cuibareste nerabdarea de a le vorbi, de a-i auzi cantand. Simt energia lor si atunci ii iubesc si mai mult pentru ca ei imi impart fara umbra de egoism din vitalitatea pe care o au.
In fiecare an e la fel.

I can't wait !

Teatrul Masca

2009-08-25T13:10:00.000-07:00

Nu suport lingusitorii. Cand nu-mi place o persoana o las sa vada lucrul asta. Prefer sa trec drept infumurata, flegmatica, zeflemista, oricum ar fi, decat sa devin o pupincurista (asta nu e termen de gasit in dictionar, stiu, da' reda cel mai bine atitudinea pomenita). Am asa o aversiune nemarginita pentru afirmatii de genul : " Vai, cat de bine arati astazi!" (cand omu' nostru are cearcanele pana la calcaie), "Ce bine iti sta parul! Tunsoarea asta te prinde!" (cand de fapt are o claie de nedescris, demna de lustruit podelele), "Ai mai slabit de cand nu ne-am vazut!" (ce-i drept a mai pus cateva kilograme bune si pantalonii, largi altadata, acum stau sa explodeze ca o bomba cu ceas).
Mi se pare asa... cum ca as risipi cuvintele degeaba, c-as face efortul ala de a rosti niste sintagme-sablon doar ca sa intru in gratii sau ca sa par un camarad preocupat de soarta amicului.
Ma gandesc ca mi-e mai bine cand tac. Am in mine o multumire, o nepasare crunta, o liniste venita de nustiuunde. Nu vreau, nu stiu sa mint. Il las pe omul cu pricina sa vada ca nu-mi pasa de functia lui de director, de inspector sau de sef acru, ca nu am de gand sa-i prepar cafeaua si sa i-o aduc in birou, ca n-o sa-i fac niciun soi de complimente gratuite si n-o sa-l las sa-mi planga pe umar daca nu am chef, doar pentru ca e "mai sus" in ierarhie, sperand ca intr-o zi ma va avansa datorita faptului "ca-i sunt simpatica".

P.S.: Astazi am intalnit multi oameni frumosi. Ei mi-au devenit dragi pentru ca au dat dovada de o naturalete incredibila, pentru ca au fost deschisi, comunicativi, calzi.
I-as tine langa mine si mi i-as face prieteni.

A B C

2009-08-25T08:04:00.000-07:00

Nopti nedormite, teancuri de carti, zeci de scheme, personaje hidoase sau ingenue, limbaj academic.
Emotii. Priviri sfredelitoare, coli albe mazgalite cu cerneala, litere incrustate in trup, ranjet machiavelic.
Asteptare. Cifre rotunde.
Reusita.

Aloha!

2009-08-20T12:52:00.000-07:00

Astazi este o zi mare: Claudiu Patrascu isi serbeaza ziua de nastere! Cum cine-i Claudiu Patrascu? un cunoscut al lumii mondene, un macho cu gura stramba, un pitiponc epilat al capitalei.
Am vazut o frantura de reportaj la Antena despre ziua acestui specimen incadrat la categoria "baietii de Dorobanti". Nu stiu ce forta nevazuta m-a oprit pe canapea si m-a tinut sa nu schimb canalul. Dar prostia e fascinanta pana la urma.
Sarbatoritul era intr-un club, avea alaturi prietenii, si ei cu nume rasunatoare de altfel. Atat de rasunatoare incat nu i-am retinut, da' le-am mai vazut figurile prin ziarele de scandal si pe la televizor. Ii stie lumea: aia care nu fac nimic da' au masini, case, femei care sa-i suga (de bani!).
Ce m-a frapat a fost interviul cu sarbatoritul :
"Cum iti merge, Claudiu?"
"Mmm, aaaa...bine... adica nah... nu e uau... da' na... bine"
Buuun, ne-am lamurit ca nu doar arati ca o gorila constipata, cu trabucul falfaind, ci scoti si sunete asemenea uneia.
"Cum te simti astazi?"
"Ei, dupa un an de munca meritam si eu putina distractie, de ziua mea macar."

Uaaaat??? Un AN de munca ?! pentru cine? pentru mine da, pentru oricine altcineva in afara de tine si grupul tau de prieteni apretati, da. Pentru noi a fost intr-adevar un an de munca. Ce spun eu a fost, ca mai are cateva luni! Noi, toti ceilalti romani am trudit pe la birouri, pe santiere, pe unde ne-au indrumat anii de scoala si nevoia.
Nelamurirea mea este unde mama dracu' a muncit acest tanar ostas al neamului? nu cred ca are vreo calificare, vreo diploma de merit la concursuri scolare macar, vreun rost in viata lui. Si ceva imi spune ca nu e prima data cand calca intr-un club anul asta, intr-o zi atat de speciala.
...
Gata cu zburlitul. N-are rost.
Sa bem, sa chefuim, sa ne veselim!

Calmo paciento

2009-08-20T03:14:00.000-07:00

Mi-a atras atentia pe tv un spot publicitar extrem de interesant. Contextul e cam asa:
Intr-o camera gen cuibusor-de-nebunii intra o tipa purtand pe brate bara din fata a unei masini, aratand in ultimul hal. Si bara, si tipa. O intampina un barbat bine, probabil iubitul - din tonul vocii lui, urland fara mila: "Unde e masina meaaaa?!!" La care ea, senina ca o zi de mai: "In lac!"
Se stie bine cat pret pun barbatii pe a lor masina, ce cult dezvolta ei pentru bucata aia de tabla spoita, cum ar fi in stare sa-si vanda si-un rinichi numai sa nu se zgarie "carne din carnea lui", in fine... cum ridica ei pe-un altar "pisicuta" sau "bibilica" sau "fofolica" sau cum or fi numind-o dupa propria placere si nebunie, gata sa i se inchine.
Masina proprie il face si pe cel mai mare dintre timizi sa devina Hercule peste noapte, sa sara la gatul oricarui necunoscut burtos si rau care indrazneste sa-i taie calea, punand in pericol sanatatea obiectului preaslavit.
Gata, ne-am lamurit cam cat de stransa si impenetrabila (!) este legatura dintre barbat si masina lui.
Revenind la situatia initiala, cum credeti ca a reactionat tanarul de si-a intampinat iubita ravasita, care purta inca insemnele dezastrului?
Poate va asteptati sa-i fi dat o palma, sa fi luat bara aia botita si sa o bata la fund cu ea (cu astea nu eram de acord nici eu, sunt impotriva violentei domestice), poate si-a smuls cu penseta parul din cap? Nu. N-ati ghicit! El a intrat sa faca un dus. Da, fratilor, un dus rece. Sau cald, n-am verificat apa.
Reclama era la sampon.
Deci dupa o astfel de veste-soc e bine sa iti speli parul cu samponul X. Ca-ala te remonteaza si-ti spala ideile negre din cap. Neinspirat spot!

Concluzia: sa nu ne pierdem cu firea, indiferent cat de grava si fara iesire ar parea o situatie.
Gen, intri in casa fericit, iubita in pat cu altul, tu - siderat: "Ce faci aici?" Ea: "Mi-o trag cu altul." Tu: "Hai ca eu ma duc la un fotbal cu baietii!"
Sau alta : "Gogule, vezi ca ti-a ars casa din temelii!" Tu: "Bah ce-as bea o bere!"

Miezul problemei

2009-08-19T08:19:00.000-07:00

Cine va avea drum prin judetul Tulcea va constata cu stupoare, strabatand satele dobrogene, ca din loc in loc satenii au dezvoltat un fel de negot in fata portii, asezati pe cate-un scaunel din lemn, cu galetusa incarcata de produse la picioare.
Eh, acum daca vorbeam de legumele sau fructele pe care le are omul in gradina sa muncita cu palmele si propria-i sudoare, n-ar fi fost asa o mirare.
Dar nu despre astfel de produse e vorba, ci despre ce ramane din ele. Exact. Oamenii vand samburi. Samburi de caise. Da, partea aia lemnoasa ce contine miez, din interiorul fructului. Stau comerciantii nostri cu cate un vas plin cu samburi si zambesc gales soferilor grabiti de pe drumul ala de tara, doar-doar s-o opri vreunul sa-i laude si cumpere marfa.
Acum stau si ma gandesc, poate-oi fi eu nestiutoarea, ignoranta, ironica, fara sa stiu adevaratul "sambure" (ca sa zic asa) al acestei povesti.
Daca stie cineva ce putem face cu acesti samburi, la ce pot fi ei folositi, cum sa-i sfaramam, pictam, topim, ingeram, sa imi spuna si mie, sa trag o fuga la Luncavita si sa-mi fac provizia de iarna. Chiar, poate cunoasteti o reteta de samburi murati, ca-mi iau imediat borcanele!
Nu stiu cat era kilogramul (!?) de samburi, n-am avut curajul sa opresc. Sau poate se dau la bucata. Vrei sa-ti creasca 2-3 caisi in fata casei, pac, arunci samburii pretiosi. N-apuci tu sa mananci prea repede fructele, e drept, dar macar urmasii sa se bucure de ele.

Ma gandesc ce-as putea valorifica. Niste coji de seminte, pungi goale de la pufuleti, caietele mele din gimnaziu.
Da' n-am casa la tara, am apartament. Deci n-am poarta.
Deci ma las de negot inainte de-al incepe.

Astept sa ma lumineze cineva.

And I say: Romania is my country

2009-08-18T05:03:00.000-07:00

O personalitate armonioasa si complexa are ca dimensiuni fundamentale moralitatea si civismul. Morala e-un fenomen social, reflecta relatiile dintre oameni, stimuleaza comportamentul uman in concordanta cu cerintele sociale.
Civismul cuprinde legatura intre om si societatea din care face parte, mai clar spus, urmareste formarea omului ca cetatean, ca militant al drepturilor omului, pentru binele patriei si al poporului de care apartine.
Eh, iata subiect delicat: patria si poporul. N-am de gand sa fac aici apologia tarii si a oamenilor nascuti in ea, dar n-am putut sa las moarta ideea de educatie patriotica, ca o componenta a educatiei moral-civice.
La scoala, ai nostri copii inca mai invata ce e patriotismul. Atasamentul asta fata de pamantul natal, identificarea deplina cu poporul din care face parte, aprecierea si respectarea traditiilor, a limbii si a culturii, lupta si spiritul de sacrificiu pentru apararea independentei si libertatii patriei, increderea in viitorul si prosperitatea ei, cultul eroilor jertfiti pentru patrie... Suna dubios, nu? suna asa, a comunism fatis, a "mai lasa-ma dracului cu iubirea asta pentru tara!"
Astazi, cand spui "patriotism" iti vin imediat in minte imaginile cu Ceausescu fluturand mecanic din mana, coloanele acelea infinite de copilasi in uniforme apretate, cravata de pionier, tricolor simtit ca o povara dupa ce a fost purtat ore intregi in soare, cantece la unison despre cat de frumoasa, bogata si plina de oameni minunati e tara noastra. Asa ca, sub impulsul asta, preferam sa abandonam ideea de patriotism, s-o simtim anapoda, iesita din uz.
Si-atunci cum ii educam pe EI, cei in formare, cei care absorb cu nesat informatia, manati de o curiozitate maladiva? cum ii mai familiarizam cu frumusetile si bogatiile tarii noastre, cu trecutul sau istoric, cu jertfele aduse de stramosi, cu tezaurul cultural si artistic AL NOSTRU? Pe langa asta, trebuie sa le cultivam respect pentru valorile materiale si spirituale ale celorlalte popoare si natiuni.
Unde gresim? ce e in neregula in ideile pe care le insuflam lor, de ce auzim de la tineri: "Eu o sa plec in Italia, nu raman aici!". Sau Spania, Anglia, Canada. Tot una. De ce ei prind gresit notiunile si par a respecta ALTE valori, ORICARE altele, dar numai ale noastre nu?!
"Romania este o tara de cacat, cu oameni de cacat." Asta e mottoul nostru, e pancarda pusa peste harta tarii, e stampila aplicata nemilos de altii si de noi.
Noi insine ne etichetam a fi asa, noi ne aruncam de bunavoie in noroi, fara sa incercam sa schimbam ceva. Am putea face un dus, ne-am revigora si ne-am trezi. Mai puri, mai curati sufleteste, mai atasati de tot ce-i al nostru.

Eu sper si cred. Eu am vazut copii recitand de Ziua Eroilor cu emotie in glas "Acolo unde-s nalti stejari ..."
Inca ne mai putem salva.

Me? Never ever!

2009-08-17T02:54:00.000-07:00

Ne spunem mereu " Niciodata sa nu spui "niciodata"! ", pentru ca intr-un moment al existentei tale vei fi in stare sa darami principiul pe care ti l-ai fixat spunand "Eu niciodata n-o sa..."
Mi-am zis si eu asta, am fixat sloganul in roata constiintei mele ca sa fiu "la adapost" pentru greselile pe care, inevitabil, le voi face.
Dar stii ce? tocmai in zicala asta magica e contradictia. In ea insasi sta paradoxul. Cum adica "NICIODATA sa nu spui..." ? pai tocmai ai spus "niciodata" cand ai rostit asta!
Rezulta ca vei spune si tu "niciodata", prins fiind in iuresul ideilor haotice care atrag dupa ele fapte si mai haotice.
Deci toti vom spune "niciodata", macar o data.

Dumneaei

2009-08-15T05:46:00.001-07:00

Ma enerveaza oamenii care uita de unde au plecat, care-si uita originile, renegandu-si trecutul. Se vad ajunsi cat de cat cu o treapta mai sus si se comporta de parca ar fi fost nascuti in puf de lebada.
Nu mai spune nimeni ca a trait candva la tara, c-a mancat mamaliga cu lapte din castroanele bunicii sau ca s-a jucat cu cainele ala latos in praf. Nuuu, acum esti “de oras”, cumperi legume si fructe numai din supermarket ca la taraba din piata e “nu stiu cum” sa vorbesti cu taranii, in aer liber te enerveaza insectele si faci crize cand se urca o furnica pe al tau piciorus firav, hainele si accesoriile sunt de la firme cunoscute (neaparat!) si scumpe, indiferent de model si de culoare (eventual cat mai oPULentA), combinate in cel mai dizgratios mod.
Faci figuri daca prietenii vor sa mearga intr-un club mai putin cunoscut in care – surpriza – se danseaza, dar in care nu vine lume “buna” sau , si mai rau, daca vor sa danseze la vreun concert pe plaja. Cum sa stai in sandale cu toc pe plaja, nu? Ar fi inuman, zau. Sandalele cu toc sunt pentru tinuta de seara pe timp de iarna, asta stie toata lumea “buna”, vara se poarta cizme! Nu conteaza ca numai tu stii cum iti put degetele alea date cu oja roz si cum te trece transpiratia pe sira spinarii. Ai cizme, esti in trend, si asta este cel mai important pana la urma!
Iti cade fundu’ daca nu esti adusa cu masina acasa si razi de prostii aia care se plimba de mana in parc. Romantism? Adica somon fume si sampanie la un restaurant “bun”, in vazul lumii, despre asta vorbim. Asa se vede cine te vrea cu adevarat. Si cine te vrea, munceste din greu: cumparaturi, salariul cheltuit pe “intretinerea” ta lunara, vacante all inclusive.
Nu ai loc de munca si nici n-ai vrea sa ai vreodata, esti prea “buna” pentru orice job nenorocit pe un salariu de nimic. E mai usor de gasit un prost care sa faca totul in locul tau. Intre timp, tu vei fi stralucitoare si de neatins, gata sa atragi privirile.
Nu vorbesti mult si atunci cand vorbesti, nu o faci cu oricine. Gura trebuie deschisa larg pentru altceva, nu pentru conversatii vaste. Preferi sa taci, pentru ca esti o filozoafa innascuta. Asa zice proverbul.
Stiu, e tot un post plin de sictir (incepe sa ma defineasca trairea asta interioara) dar am exemple vii, in carne si oase. A, si-n cizme crosetate, bine-nteles!

Sa fim eco si nu prea

2009-08-14T23:58:00.000-07:00

Recunosc, am ceva spirit-eco in mine, mi-e drag mediul asta in care traiesc si-as vrea sa convietuim fericiti in el, pastrandu-l curat.
M-am bucurat cand am vazut pe vapoarele ce mergeau spre Delta Dunarii bannere cu mesaje gen: "Vreau sa mananc din nou bors de peste cu apa din Dunare. Ma lasi?!", "Gunoaie s-arunci la mama ta, nu la mama natura!" sau "Un pet dispare in 800 de ani. Nesimtitii niciodata! Desi sunt biodegradabili." Mi-am zis "Buna treaba! iata ca oamenii astia chiar fac ceva!. Cumva trebuie sa aiba un impact mesajele astea si asupra nesimtitilor sus-amintiti."
M-am inselat amarnic, aveam sa-mi dau seama de lucrul asta de cum am urcat pe vas. Turisti romani, dar si straini, cu aparate de filmat si pozat de ultima generatie, se minunanu in fata naturii, admirand salciile insirate pe mal si necontenind sa exclame la vederea vreunei pasari rare " O la la! Magnifique!". Intre semnele de exclamatie aruncau mucurile de tigari, ambalajele de chipsuri si servetelele in apa. Acolo considerau ei ca trebuie sa zaca resturile lor menajere.
M-a revoltat lucrul asta si-am vazut ca se uitau ciudat cand eu foloseam ca "scrumiera" un pachet gol de tigari.
Ajunsa pe taramul deltei, lucrurile nu au mai stat asa, ci mai rau. Am constatat ca nu am intr-adevar unde sa arunc gunoaiele. Ma intrebam unde oare dispar toate ambalajele din plastic sau hartie, unde se arunca pet-urile, in conditiile in care nu existau cosuri de gunoi nicaieri. Am zis sa fiu eu eco-responsabila, ca un eco-cetatean ce sunt si sa strang frumos in pungi de plastic toate alea. Ca asa se face!
Am zis ca o fi vreo salupa care vine periodic si strange pungile astea de pe la porti, ca sa le duca la mama-naibii, de dragul mamei-natura. Nici vorba! Liniste si pace, puzderie de pasari si de peste, stuf neatins de mana omului, covor de nuferi la picioare c-un pet de bere tronand in mijloc. Buna treaba! M-am gandit ca l-o fi aruncat cineva din avion, ca doar nu suntem atat de indolenti incat sa bem in mijlocul acestui taram "virgin" si sa deversam in apa Dunarii ce ne cade in mana, violand-o.
Am indraznit intr-o zi sa intreb un vecin unde arunca el gunoaiele, daca le pune in pungi si daca exista cineva care sa le stranga la sfarsit de saptamana de exemplu. S-a aplecat incet la ureche si mi-a soptit: " In Dunare. Vezi, iesi pe la 1-2 noaptea si le arunci. Asa face toata lumea!" M-am abtinut sa nu ii deversez un pumn in globul ocular si am tras aer in piept cu gandul sa nu-i urmez sfatul niciodata.
E trista realitatea pe care am descris-o, e trista prostia si nesimtirea din jur si mai ales, e trista incercarea de a ne educa in spiritul eco cand se pare ca nu exista "material" flexibil in sensul asta.

Ma-ncearca o revolta interioara si o dorinta crunta: eu chiar vreau sa mananc iar bors de peste cu apa din Dunare!

After

2009-08-04T02:25:00.001-07:00

Beat-urile iti intrau in vene si-ti miscau involuntar trupul in ritm, uitai de lume iar pulsul iti crestea peste limita, dar nici asta nu mai simteai pentru ca acolo totul era nepamantesc.
A fost The Mission. DiViN. A fost Sven Vath, asa cum m-asteptam sa il vad si simt in mine. Zeu.
Glenn Morrison - magnific, Armin - profesionist.
Probabil la Ibiza mai poti trai un week-end mai plin de senzatii decat asta, probabil e doar o parte infima ce avem noi aici fata de Sensation White sau Amnesia.
In orice caz, facem pasi marunti dar inaintam pe drumul bun.

Iubesc sunetele.

In pijamale

2009-07-30T12:39:00.000-07:00

O seara impreuna cu o prietena buna, bucati de pepene in boluri colorate, muzica in surdina, vorbaraie pana la 4 dimineata despre vrute si nevrute, despre barbati si mai putin barbati, despre tabieturi si planuri de viitor.
Mi-s atat de dragi momentele astea...

Interjectia "bleah"

2009-07-29T08:35:00.000-07:00

Apropo de scarba... Fumez in bucataria mea verde, cu geamul deschis. Ce mi-e dat sa aud, de cum il deschid? "tzaaaaaaa...prrrrrr...tzaaaaaaa" sau in traducere libera, poluare fonica.
Nu "fratioare", n-am chef sa il aud pe cercel, pe babi minune sau cum i-o fi chemand de la nana lor Mercedesa. Vreau sa aud rasetele copiilor din parc, nah. Sau sa aud nimic.
Cine ma obliga pe mine sa inchid geamul in plina canicula si cine ma obliga pe mine sa ascult dezacordurile astea pe care le-a scremut mintea ingusta a unora? Ia-ti un ipod, pune-ti casti, vata in nas! Stim toti ca n-ai bani de paine da' ai facut credit pentru un dvd ca sa vada lumea ce dixtractie mare e la voi in casa!
Eu nu deranjez pe nimeni cand ascult Sven Vath in camera.
Sa sun la politie si sa spun ca niste unii tulbura linistea publica? ca sa ce? sa vina vitejii, sa bata la usa "melomanilor" si sa se ia de gat "ca fratii" in hora prieteniei, in acord de manele?
In van...

Toma necredincioasa

2009-07-29T05:18:00.000-07:00

Nu mai cred.
Nu mai cred in cea mai mare nota luata pe drept la un examen, nu mai cred in contestatii facute dupa aflarea rezultatelor, astfel incat nota sa iti fie marita cu un punct. Cum sa primesti un punct in urma recorectarii tezei? Ce detalii au scapat primii doi corectori (doi!) de au omis sa mai puna un punct la nota finala ?!
Am asa un mare sictir pentru tot ce inseamna buna-cuviinta mascata, pentru pupincuristii care-ti zambesc delicios ca sa-si atinga scopul si sa ti-o traga apoi pe la spate (cu sens figurat zic).
Nu mai cred in iubiri de-o viata, in barbatul care "te iubeste sincer" sau in femei care sa "isi dea si sufletul" pentru celalalt.
Nu mai cred in vanzatoarea care iti spune ca abia a primit marfa doar ca sa cumperi de la taraba ei, nu mai cred in onestitate.

Cred in schimb in plicul umplut strategic si strecurat in buzunarul doamnei Saulea de la ISJ, cred si in al doilea plic, dublu ca grosime fata de primul, strecurat tot in buzunarul damei sus-amintite.
Mai cred si in barbati sau femei care te privesc in ochi ani intregi si-ti jura iubire, pentru ca intr-o zi sa-si faca valizele si sa-ti spuna senin: "Baby, plec. M-am indragostit."
Cred, asadar, intr-o lume meschina si murdara, manata de propriile interese, bandajate in poleiala.

Mi-e sila.

P.S.: Nu, nu sunt depresiva. Nici vorba de asta. Sunt doar scarbita de unii oameni si de unele lucruri.

P.P.S: Ma duc la Mission in week-end.

Fitzness

2009-07-28T00:32:00.000-07:00

Ma duc la sala. In fiecare zi. Imi place sentimentul ala ca "ai tras de tine", ca ti-ai depasit limitele cumva, ca te-ai incarcat cu energie pentru toata ziua. Acolo, n-am putut sa nu remarc, vin mai multe "categorii"de oameni:
- cei care vor sa slabeasca
- cei care iubesc sportul
- cei care vor sa agate
Ma duc si alerg pe banda pana imi ies ochii din cap, trag de fiarele alea, transpir. Ca asa e cursul firesc al antrenamentului.
Ce ma intriga este - ce cauta oamenii din a treia categorie intr-o sala de fitness? Ce dorinta launtrica ii mana zilnic sa isi puna echipamentul in rucsac si sa bata atata drum, pierzand timpul? pentru ca este o pierdere de timp in cazul lor! E ca si cum la "cel mai mare eveniment dance din Romania" ar veni numai cocalari si pitipoance (asta este expresie banalizata deja) care de fapt asculta manele.
Pe astia ii vezi de cum intra. Sunt in acelasi tipar toti. EI - inalti, cu muschii lucrati aiurea iesind din maioul prea mic, pantaloni scurti, eventual tatuaj hidos pe brat (sau pe ambele brate), papuci de plaja. Intre noi fie vorba, cum dracu' sa alergi pe banda in slapi?! ELE - colanti si bustiera, cercei MARI , machiaj de seara, jambiere si manusi de fitness (ca da bine!)
Au acelasi ritual: intra, scaneaza cu privirea toata sala pana gasesc o potentiala victima si dup-aia incep sa migreze in jurul ei. Da, se plimba! Admira aparatele, sterg covorul de scame, schimba dvd'ul - freaca menta, cu alte cuvinte.
Si-atunci ma intreb eu: oare am uitat care e utilitatea unei astfel de sali? acolo se face sport, parca asa stiam. Si nu, nu aruncatul cu privirea si cu replici insipide.
Da' eu sunt perseverenta, am sa ma duc in continuare, sperand ca intr-o buna zi aceste specimene vor disparea.
Poate se vor plictisi, poate vor alege o iesire in parc , poate (Doamne ajuta!) se vor cupla intre ei.

Copiii vin din soare

2009-07-27T01:07:00.001-07:00

Copiii vin din soare. Dumnezeu ii asaza pe raze iar ei strabat lumea curiosi, cautand in jur faramituri de stele.

Ochii lor au alta lumina, lumina crescanda cu licariri dulci de felinare, asteptate intr-o noapte cu strazi intunecoase.

Lacrimile li se nasc din zambet si mor intr-un suras, stergand orice boare de umbra. Nu stiu ce e tristetea, nu stiu ce-nseamna acele de ceasornic, nu cunosc timpul... Le pasa oare de timp? Ei traiesc razand si cred in clipe fara sfarsit.

Se ghemuiesc in visuri si isi duc acolo viata, dansand cu fericirea.

Copiii sunt printi si printese, sunt fluturi sau greieri, sunt tot ce vor ei sa fie si nu ii impiedica nimic.

Copiii percep sunetele altfel, le-aduna in buzunare si apoi le dau drumul sa zboare fara a le stabili o traiectorie. Ei au pe buze note muzicale, graiul lor e o inraurire melodioasa ca o piesa legendara cantata la un pian.

Isi pun cirese la urechi si cred cu tarie ca au cercei de rubin, alteori fetele poarta pantofii cu toc ai mamei, iar baietii isi fac mustati de ciocolata ca sa evadeze in lumea adultilor.

De ce ar vrea un copil sa ajunga mai repede adult ?

Cum ar putea sa ii explice cineva ca lumea lui e mai primitoare, mai luminoasa, mai plina decat cealalta ? Cum sa le spunem ca acolo nu vor putea reveni niciodata ?

Un copil poate face o tragedie din pierderea jucariei preferate, asteptand cu infrigurare o alta care sa-i devina la fel de draga. Pare ca tot universul lui graviteaza in jurul unui ursulet de plus sau al unei papusi de portelan, cu par castaniu cazand in zurlufi lenesi.

................................................

Copiii se ascund in noi...

Vara trecuta

2009-07-26T03:29:00.000-07:00

Soarele a apus demult, s-a pierdut in mare si-a lasat in urma-i praf de aur. Talpile ni se afunda in nisipul moale. Mi-e frig, ma cuprinzi in brate si mi-e cald apoi. Mergem mult asa, auzind doar tipatul valurilor, mangaiati de vant.
Stiai ca vantul canta altfel la mare? stiai ca cerul, aerul si pamantul sunt mirifice in coltul asta de lume? ca NOI ne metamorfozam de cum punem intaiul deget pe nisip?
Gasim un sezlong parasit, langa o umbrela inchisa si ne facem culcus acolo. Sunt udate de roua. Roua din MARE. Sunt sarate ca si buzele tale din care ma-nfrupt cu nesat. Port tricoul tau, ne uda valurile, nestavilite ca trairile din noi.
Imi spui o poveste de demult despre epava de la orizont, iar eu iti sorb cuvintele cu ochii.
Aud in departari muzica vesela si peste ea chicotele unor tineri exuberanti.
Cativa alearga inspre noi si ne fac semn sa pornim la jogging pe mal. Zambim.
Zambim si ne avem unul pe altul.

Candva eram trei: eu, tu si MAREA...

Androginul

2009-07-26T01:09:00.000-07:00

Astazi am vazut lacrimi in ochii unui barbat. In camera aceea mica si rece am vazut-pentru prima data-cum arata un barbat mahnit. Nu, nu trist sau suparat, mahnit pana in launtrul fiintei. I-am citit in suflet disperarea de a pierde omul ce i-a fost alaturi mai bine de 30 de ani. L-am auzit cum plange mocnit si m-au podidit lacrimile.
Cat de crunt este sa vezi cum se stinge jumatate din tine...

1st day

2009-07-26T01:02:00.000-07:00

E primul meu post pe blog. Am emotii ca in prima zi de scoala...

Welcome and enjoy!